Educația alimentară înseamnă mai mult decât a mânca fructe și legume – Iată câteva aspecte ce țin de o educație alimentară corectă despre care se vorbește prea puțin!

Se vorbește tot mai frecvent despre educația alimentară și cât este aceasta de importantă pentru sănătatea ta pe termen lung. Din păcate, majoritatea oamenilor nu au primit genul acesta de educație. Nu este deloc un lucru de condamnat, mai ales pentru că în România există o întreagă cultură a relației nesănătoase cu mâncarea generată fie de sărăcia din comunism, fie de belșugul bolnăvicios cu care sunt umplute mesele de sărbători.

         Cu toate acestea, educația alimentară înseamnă mai mult decât a mânca fructe și legume. Educația alimentară înseamnă, în primul rând, a învăța să mănânci cu conștiința faptului că alimentele alese sunt responsabile pentru calitatea vieții tale. În acest articol vei găsi câteva aspecte foarte importante legate de educația alimentară despre care încă nu se vorbește destul de mult.

Iată câteva aspecte ce țin de o educație alimentară corectă despre care se vorbește prea puțin: 

Evitarea alimentelor procesate

         Educația alimentară se referă inclusiv la formarea gustului pentru alimente proaspete și de sezon. Este deosebit de important să eviți pe cât posibil mâncarea procesată sau semi-preparată. Chiar și laptele pe bază de plante sau sucurile din fructe din comerț pot fi destul de nesănătoase pentru corpul tău. În schimb, poți opta pentru prepararea acestora acasă. Ai nevoie doar de un blender din gama de blendere de la Altex.ro. De altfel, a ști să îți prepari singur sucurile preferate este chiar o activitate plăcută care te pune în contact cu corpul tău.

Învață să îți asculți corpul

         Există multe persoane care mănâncă destul de sănătos și cu toate acestea nu sunt cu adevărat sănătoase. Corpul tău are abilitatea de a-ți dicta ce este bun pentru tine și ce nu. Tu trebuie doar să îl asculți. De regulă, acea „poftă de ceva bun” pe care o simți este un semnal al pe care organismul ți-l dă pentru că are nevoie de anumite vitamine sau nutrienți. Pofta de fast food sau de ciocolată, însă, este o nevoie indusă în urma consumului regulat și trebuie înlocuită cu alimente mai sănătoase. 

Evită mitul greutății ideale

         A te educa în ceea ce privește alimentația înseamnă și a te raporta altfel la mâncare și greutatea corporală. Cu alte cuvinte, este important să ai o relație sănătoasă cu mâncarea și să nu cazi în capcana greutății ideale în funcție de vârstă și înălțime. Corpul tău este unic, trece zilnic prin diverse schimbări și are nevoi particulare. Tocmai de aceea, greutatea ideală este aceea care te face pe tine să te simți cel mai bine în corpul tău. 

Bea mai multă apă

         Apă, apă și iar apă! Indiferent de problemele de sănătate cu care te confrunți, consumul de apă poate fi un factor salvator. Bea cât mai multă, iar corpul tău îți va mulțumi, mai ales pentru că îți vei regla digestia. Vei putea observa în scurt timp și faptul că un efect al acestei acțiuni este acela că îți va fi foame mai rar. Asta se întâmplă tocmai pentru că, în urma deshidratării, creierul poate confunda senzația de sete cu cea de foame.

         Prin urmare, educația alimentară corectă înseamnă mai mult decât a mânca frecvent fructe și legume. Este necesar să îți asculți corpul, să eviți mâncarea procesată și să nu urmărești standarde de frumusețe, ci mai degrabă standarde de sănătate. Educația alimentară înseamnă să înveți să mănânci doar ceea ce îți face bine.

 

Sursa foto: pexels.com

Prec.

Urm.

Introdu Comentariu