Fetița mea a văzut o vioară la un concert de Crăciun și n-a mai vorbit despre altceva. Eu eram sigură că vioara e instrumentul cel mai greu și că primele luni vor scârțâi prin toată casa. Am greșit.
Irina are șapte ani. În decembrie am dus-o la un concert de Crăciun la care, sincer, mergeam mai mult pentru atmosferă: luminițe, colinde, ceai fierbinte la intrare. Ea s-a așezat pe scaun și nu s-a mai mișcat. Pe scenă cânta o vioară, singură, o melodie lentă, iar Irina ținea gura întredeschisă și nu clipea. În mașină, pe drum spre casă, a întrebat: „Mami, pot să fac și eu sunetul ăla?”
Am zis „vedem”, cum zic părinții când vor să amâne, și am început să caut cursuri vioară în București, tot cu gândul că o să-i treacă. Nu i-a trecut. Irina desena viori pe orice hârtie și ținea o lingură ca pe un arcuș, la masă, până o opream. Eu aveam în cap o idee fixă: vioara e cel mai greu instrument, iar la început e doar scârțâit.
Frica mea: primele luni de scârțâit
Mi-era teamă pentru ea mai mult decât pentru urechile mele. Un copil de șapte ani care își dorește ceva cu atâta putere se poate descuraja repede dacă instrumentul nu răspunde. Credeam că vioara nu iartă: dacă poziția e greșită sau arcușul apasă prea tare, sună urât, și nimeni nu rezistă mult la un sunet urât.
Am ajuns la o școală de muzică cu grijile astea și i le-am spus profesorului pe față. Mi-a răspuns calm că vioara cere, într-adevăr, atenție la ton curat, la intonație și la arcușul coordonat cu mâna stângă, dar că, cu îndrumare bună, primele sunete plăcute vin repede. Apoi mi-a arătat ceva ce nu știam: copiii pot începe foarte mici, pe viori de dimensiuni mici, făcute pe măsura brațului lor. Așa am ales cursuri de vioară, lecții individuale, doar ea și profesorul. Irina a luat în mână o vioară pe măsura ei și a zâmbit de parcă primise o jucărie secretă.
Răbdarea arcușului
Primele săptămâni n-au fost despre melodii. Au fost despre postură, despre cum ții vioara, cum lași arcușul să alunece în loc să-l apeși. Irina repeta aceeași mișcare, încet, de zeci de ori, iar eu mă așteptam să se plictisească. Nu s-a plictisit. Profesorul îi spunea să lase sunetul să vină singur. Un copil de șapte ani, care vrea de obicei totul acum, a învățat să aștepte un sunet.
Au fost și scârțâieli, n-o să mint. Câteva săptămâni s-a auzit prin casă exact ce mă speriase. Dar nu a durat cât mă temusem, iar când scârțâia, Irina râdea, nu se supăra: „Iar a cântat pisica!” Râdea și o lua de la capăt.
Într-o seară a venit de la lecție și mi-a spus: „Mami, ascultă.” A pus arcușul pe coardă și a ieșit un sunet lung, curat, fără niciun scârț. S-a oprit, s-a uitat la mine și a întrebat în șoaptă: „L-ai auzit?” Eu stăteam în ușa bucătăriei, cu un prosop în mână, și nu mai găseam nimic de spus.
Prima melodie, cântată bunicilor
A trecut ceva timp până la prima melodie întreagă, una simplă, de care ea era mândră de parcă o compusese. Am invitat bunicii într-o duminică. Irina s-a pregătit cu o oră înainte, și-a aranjat singură părul și a stat în fața lor, în sufragerie, cu vioara pe umăr. A greșit o notă, s-a oprit, a luat-o de la capăt. Bunicul și-a scos ochelarii și i-a șters. Bunica nu s-a ascuns deloc: a plâns cu zâmbetul pe față.
M-am gândit atunci la mine, cea din decembrie, care spunea „vedem”. Instrumentul pe care îl credeam cel mai greu fusese, pentru fiica mea, o poartă: nu spre vreo carieră, ci spre ceva mic și important, să facă un lucru greu, încet, și să vadă că iese. Repertoriul, am aflat, merge de la baroc la contemporan, deci va avea ce descoperi ani la rând. Când alte mame mă întreabă de cursuri vioară, le spun să înceapă cu o discuție cu profesorul, nu cu frica lor.
De ce un sediu aproape de casă
Stăm lângă Obor, iar la șapte ani lecția de vioară cere un drum scurt: copil mic, vioară în husă, ghiozdan. Noi mergem la școală de muzică Sector 2, pe Str. Profesor Ion Maiorescu nr. 37, vizavi de Școala 50. Programul e lung, până la 21:00 și în weekend, ceea ce ne-a salvat săptămânile aglomerate.
Dacă fetița ta vrea o vioară
Nu aștepta să fie „destul de mare” și nu te lăsa condusă de frica mea de la început. Ascultă ce îți cere copilul și lasă un profesor să-ți spună cum se poate. Prima lecție începe cu un telefon: Sector 2, Str. Profesor Ion Maiorescu nr. 37, vizavi de Școala 50, lângă Obor – Moșilor, +40 738 31 83 73; Sector 3, Str. Trifoi nr. 5, zona Piața Muncii, +40 760 40 90 50. E-mail: [email protected].
