Avem nevoie de un acord cu FMI?
Se tot discuta in ultima vreme despre necesitatea incheierii de catre Romania a unui acord cu FMI mai ales in conditiile in care avem nevoie de finantare externa ca de aer pentru a ne acoperi uriasul deficit de cont curent.
Ungaria are deja un acord semnat pentru o linie de finantare in valoare de $15.7 miliarde, Serbia a primit $518 milioane iar Turcia se afla in tratative pentru un imprumut de $25 de miliarde. Daca pana in urma un an si jumatate se vorbea tot mai des despre necesitatea restructurarii fondului datorita faptului ca in plin boom economic, majoritatea tarilor in curs de dezvoltare nu mai aveau nevoie de acorduri cu FMI fiind capabile sa atraga finantare ieftina fara constrangeri fiscale, in acest moment se pare ca FMI este “back in business”, unele tari fiind acum impinse in bratele fondului de catre agentiile de rating si/sau analisti straini prin predictiile negative pe care acestia le fac.
Strict din punct de vedere tehnic, un acord cu FMI ar fi benefic pentru finantele tarii pentru ca ar pune la dispozitia guvernului o sursa de finantare relativ ieftina iar disciplina fiscala de care avem atat de multa nevoie s-ar imbunatati considerabil, dar pe de alta parte, stiut fiind ca un acord cu FMI reprezinta de cele mai multe ori ultima bariera in calea dezastrului economic, s-ar creea impresia ca economia Romaniei se afla pe marginea prapastiei iar acest lucru ar genera o scadere semnificativa a investitiilor straine in perioada imediat urmatoare.
Dar ce inseamna un acord cu FMI: in toate tarile in care a activat, aceasta institutie a aplicat o singura politica economica si anume controlul cheltuielilor publice iar pentru actuala coalitie PDL-PSD o asemenea abordare ar insemna aruncarea la cosul de gunoi a tuturor promisiunilor populiste facute in campanie:
-
pensiile nu vor mai creste decat in masura in care vor exista venituri la buget (si cum bugetul asigurarilor sociale se afla pe minus, adio cresteri)
-
salariile bugetarilor (invatamant, sanatate, functionari publici) vor creste cel mult pe masura cresterii inflatiei
-
cel mai probabil bugetul va fi unul echilibrat, fara deficit
-
nu vor mai exista investitii finantate prin deficit bugetar, infrastructura fiind cea mai afectata
-
va exista un control extrem de strict al cheltuielilor publice
Citind cele spuse mai sus, este de inteles de ce atat fostii cat si actualii guvernanti s-au grabit sa nege necesitatea incheierii unui asemenea acord spunand ca ne putem descurca si fara.
Pe de alta parte, cu toate ca in ultimele doua luni veniturile la buget au scazut foarte mult comparativ cu previziunile facute anterior, nu cred ca acum avem nevoie de un acord cu FMI, insa altfel vor sta lucrurile daca promisiunile facute in campanie vor fi respectate.
In momentul investirii ca PM, Emil Boc a promis ca va tine cheltuielile publice sub control si ca deficitul bugetar nu va trece de 2%. Daca va reusi sa se tina de cuvant, atunci orice discutie despre necesitatea unui acord cu FMI nu reprezinta altceva decat o pierdere de timp.
Dar marea problema este ca de la revolutie incoace, nici un guvern nu si-a respectat promisiunile.
PS: oarecum off topic: mi-a placut acest articol.


8.1.2009
Cristian Orgonas
Categoria: 

Am 33 de ani, locuiesc in Timisoara si sunt de formatie economist.
Publicat la data de 9.1.2009, ora 12:48 am
Privind mai realist,un acord cu FMI ar aduce mai multe dezavantaje decat avantaje,iar imaginea Romaniei si asa sifonata ar fi la pamant…
Publicat la data de 9.1.2009, ora 5:42 am
Avem nevoie ca de aer de “bau-bau” FMI in “desmatu’” declansat de ultimul ciclu electoral
Publicat la data de 9.1.2009, ora 11:46 am
@Andrei: avantajele si dezavantajele difera de la o companie/persoana la alta. Astazi am aflat din zf ca FMI va veni la Bucuresti peste doua saptamani iar acest lucru ii va bucura pe unii si intrista pe altii.
@Florea: daca as avea de ales intre un acord cu FMI si populismul guvernului, as alege fara probleme prima varianta.
Publicat la data de 9.1.2009, ora 2:44 pm
In conditiile in care Romania are probleme in acoperirea deficitului de cont curent nu vad de ce nu ar imprumuta, pina la urma nu e vorba de rusine sau sifonarea imaginii (@andrei) cind iti arde buza la capitolul finante…
In final conteaza solvabilitatea, rau e sa nu ai capacitatea de a returna !
SUA are datorii la FMI, Banca Mondiala si pe unde o mai avea de 10000 de miliarde de $ si ma rog sunt loviti de recesiune (!), dar pentru citeva miliarde cit am lua noi, dupa parerea mea un acord cu FMI, n-ar strica !
Publicat la data de 9.1.2009, ora 3:47 pm
Intotdeauna vor fi multumiti si nemultumiti,dar nu stiu cat de important e asta…ce conteaza e ce situatie ar fi de preferat…nicidecum opinii personale sau de grup…
Publicat la data de 9.1.2009, ora 4:29 pm
[...] E bine sa incheiem acordul Romania-FMI? Khris zice ca da. In toate tarile in care FMI a activat, institutia s`a orientat catre o singura politica economica si anume controlul cheltuielilor publice, ceea ce pentru actuala coalitie PDL-PSD ar insemna aruncarea la cosul de gunoi a tuturor promisiunilor populiste facute in campanie, scrie foarte corect Khris.ro . [...]
Publicat la data de 9.1.2009, ora 5:02 pm
Dar ce zici tu de leu care este cu botul pe labe?
Publicat la data de 9.1.2009, ora 5:08 pm
@Bogdana: este o situatie temporara, o interventie a BNR fiind o chestiune de zile. O sa public in seara aceasta un articol legat de cursul de schimb.
Publicat la data de 9.1.2009, ora 5:25 pm
“o interventie a BNR fiind o chestiune de zile”. De ce ar interveni BNR?
Nu inteleg. Cursul de acum este real cerere-oferta, nu este o speculatie cum s-a incercat in octombrie.
Publicat la data de 9.1.2009, ora 5:30 pm
@Alex: rolul BNR este acela de a proteja economia iar un asemenea curs, desi benefic pentru echilibrarea balantei comerciale, reprezinta un soc prea mare pentru economie.
Publicat la data de 9.1.2009, ora 8:01 pm
[...] putea justifica anularea promisiunilor din campanie prin constrangerile impuse de fond. Am explicat ieri parerea mea legata de necesitatea unui asemenea acord insa daca as avea de ales intre populismul [...]
Publicat la data de 9.1.2009, ora 8:04 pm
[...] O privire la articolul lui Khris, „Avem nevoie de un acord cu FMI?”, pe mine cel pu?in, nu m? înc?lze?te cu nimic. Eu consider ca nu avem nevoie de acel acord. [...]
Publicat la data de 10.1.2009, ora 10:07 pm
Acord FMI inseamna impozite de 40%. Mai bine o linie de finantare cu BCE asa cum a facut Polonia. Vad ca jucam in continuare in aceeasi liga cu economii precum Serbia si Ungaria.
Publicat la data de 10.1.2009, ora 11:03 pm
@Stefan: daca guvernul isi va face treaba nu vom avea nevoie de nici un acord. Nu m-ar deranja o crestere a TVA de la 19 la 21% spre ex. dar nu cred ca se vor atinge de cota unica.
Publicat la data de 28.1.2009, ora 10:31 pm
Ma tem ca infrastructura este o problema atat de critica incat cu tot desfraul statului in ce priveste cheltuielile curente, este un motiv suficient incat sa evitam o blocare/conditionare prea stricta a cheltuielilor. Cum aceasta infrastructura nu se vede la orizont decat mosita extrem de greu, cea mai mica bataie de vant i-ar putea fi fatala, iar de implicarea FMI nu mai vorbim. In plus, cred ca in momentul de fata UE ar trebui sa fie optiunea numarul unu in ce priveste controlul cheltuielilor, intrucat apartinem de acest organism, cu mult mai credibil decat FMI, a caror esecuri rasunatoare nu se vor uita prea curand.
Publicat la data de 1.2.2009, ora 9:01 am
[...] sub supravegherea FMI este cel mai bun mod prin care ne putem finanta deficitul bugetar. Am scris acum ceva vreme ca doar un acord cu Fondul Monetar International ne va feri de excesele populiste [...]
Publicat la data de 26.11.2009, ora 10:45 pm
Pana la urma se dovedeste foarte util acest acord, mai ales ca dupa ultimele declaratii ale politicienilor se pare ca fara acesti bani nu vor avea putea plati salarii si pensii.