Cum să îți prepari o cafea delicioasă și aromată acasă

Cafeaua, poțiunea magică cu care ne începem ziua, ne poate oferi o experiență unică sau, din contră, o băutură deloc pe placul nostru. Indiferent de metoda de preparare, dacă o preparăm folosind aparat de cafea, ibric clasic sau turcesc, este util să cunoști anumite sfaturi care te vor ajuta să obții o băutură excelentă.

Importanța materiei prime de calitate pentru a obține o cafea bună

Este recomandat să cumperi amestecuri special create pentru filtru, aparat de cafea sau ibric. Cele două soiuri de cafea cele mai consumate la nivel mondial sunt arabica și robusta. Arabica este mai puțin cafeinizată și oferă o cafea fină cu arome fructate, în timp ce robusta este mai amară, conține mai multă cafeină și are o aromă mai puternică. 

Amestecurile care conțin ambele soiuri pot fi găsite în proporții variate pentru a satisface diverse preferințe. Astfel, calitatea materiei prime este un factor esențial pentru succesul unei cafele. Achiziționează cafea proaspăt prăjită în loc de cafea ambalată din supermarket sau cafea instant. Evită cafeaua care conține chimicale și ,,cafeaua” la plic.

Ibric, filtru sau aparat de cafea – experimentează noi arome

Încearcă diferite tipuri de cafea, chiar dacă folosești aparat cafea boabe sau clasicul ibric, pentru a găsi aroma care îți place cel mai mult. Cafeaua proaspăt prăjită va avea un miros și un gust distinct, așa că poți achiziționa cafea proaspăt măcinată sau poți opta pentru a-ți cumpăra o râșniță de cafea.

Atunci când achiziționezi cafea din locuri special concepute pentru a o comercia, solicită să-ți fie măcinată în funcție de modul în care vei pregăti cafeaua. Granulația trebuie să se potrivească metodei tale preferate de preparare. Chiar dacă nu deții aparat de cafea acasă, și o simplă preparare a cafelei la ibric necesită o materie primă de calitate.

Alege boabe de cafea în loc de cafea măcinată

Boabele de cafea sunt sensibile și își pierd proprietățile pe măsură ce sunt prelucrate. Este recomandat să macini boabele acasă folosind o râșniță sau poți alege aparat de cafea cu funcție de măcinare. Măcinarea manuală poate oferi cea mai bună cafea. 

Cafeaua își eliberează aromele imediat după măcinare, astfel cea deja măcinată poate să-și piardă savoarea. Pentru a păstra prospețimea cafelei, aceasta trebuie depozitată în recipiente etanșe, ferită de aer și lumină. Urmând acești pași, te vei bucura de o cafea de calitate, care nu își va pierde aromele din cauza depozitării necorespunzătoare.

Acordă atenție și apei

Specialiștii sugerează utilizarea apei filtrate în loc de apă direct de la robinet. Apa care conține clor sau impurități poate afecta gustul cafelei. Nu este necesar să cumperi apă plată specială pentru a face cafea, ci puteți folosi o cană cu filtru pentru a îndepărta impuritățile și mirosurile din apă.

Depozitarea corectă a boabelor de cafea

Păstrează boabele de cafea într-un borcan sau recipient etanș, pentru a păstra aroma proaspătă. Depozitează borcanul într-un loc răcoros și întunecat, departe de umiditate, pentru a menține prospețimea cafelei.

Macinarea cafelei înainte de preparare

Indiferent dacă deții aparat de cafea sau nu, se recomandă măcinarea cafelei chiar înainte de a prepara o ceașcă de cafea pentru a maximiza aroma. Dimensiunea și consistența măcinării sunt importante. Măcinarea prea grosieră va da o cafea slabă, iar măcinarea prea fină va produce o cafea amară.

Măsurarea cafelei măcinate și utilizarea unei cantități ideale

Cantitatea de cafea trebuie să fie proporțională cu metoda de preparare și cantitatea dorită. Pentru o cafea la ibric, se recomandă minim 10 grame de cafea pentru 160 ml de apă. Dacă ai aparat de cafea, vei avea nevoie de minim 7 grame de cafea proaspăt măcinată pentru o ceașcă de băutură.

Temperatura apei

Pentru a prepara un espresso de 25 ml cu 7 grame de cafea proaspăt măcinată, temperatura ideală a apei este de 92 de grade Celsius. Temperatura prea mare poate arde cafeaua, în timp ce temperatura prea mică nu va extrage toată aroma.

Încălzirea ceștilor

Încălzește ceștile de cafea înainte de preparare pentru a adăuga un plus de savoare finală gustului cafelei.

Aparate de cafea de înaltă calitate | Cumpără online acum

Modalități de preparare a cafelei

Există mai multe modalități de a-ți prepara cafeaua acasă, iar tu poți experimenta până găsești cea mai potrivită pentru tine. Unele persoane preferă cafeaua mai slabă, în timp ce altele o preferă mai tare.

Cafea la presa franceză:

  • Utilizează cafea proaspăt prăjită și măcinată nu foarte fin.
  • Pune 1 linguriță cu vârf de cafea pentru fiecare 100 ml de apă.
  • Fierbe apa și las-o să se răcească la temperatura camerei timp de un minut.
  • Toarnă apa peste cafea în presa franceză și las-o timp de 3-4 minute.
  • Apasă ușor presa pentru a separa cafeaua și servește imediat.

Cafea la ibric:

  • Utilizează cafea proaspăt prăjită, cu granulație mică.
  • Pune 7 grame de cafea pentru fiecare 100 ml de apă (poți ajusta cantitatea în funcție de preferințele tale).
  • Pune apa în ibric, adaugă cafeaua, amestecă și încălzește pe foc mediu.
  • Nu amesteca când este pe foc pentru a evita gustul amar.
  • După ce amestecul ajunge aproape de fierbere, oprește focul și lasă cafeaua să stea timp de 20 de secunde. Apoi, toarnă în cesti și servește.

Cafea turcească:

  • Ai nevoie de 100 ml apă, 1 lingură de cafea turcească și 1 lingură de zahăr.
  • Pune toate ingredientele în ibric, amestecă și încălzește pe foc mediu.
  • Când apare o spumă deasupra, pune o parte din spumă în ceșcuța în care vei servi cafeaua.
  • Toarnă jumătate din cafea în ceșcuță și restul pune-l înapoi pe foc pentru a mai fierbe.
  • După 15-20 de secunde, toarnă și restul de cafea, evitând să strici spuma.

Espressor:

Pentru un plus de savoare, folosește aparat de cafea care are și opțiunea de a măcina boabele. Adaugă cafea și apă în espressor și apasă un buton pentru a obține espresso.

Cafeaua espresso este obținută folosind mașină de cafea cu presiune, având opțiunea de a face o spumă densă și fină. Pentru a o prepara, adaugă apă în rezervorul espressorului și lasă aparatul să se încălzească timp de cel puțin 20 de minute, menținând ceștile deasupra pentru a le încălzi.

Poți folosi cafea proaspăt măcinată, boabe sau capsule, în funcție de ce aparat de cafea ai. Dacă folosești cafea măcinată, dozeaz-o corect: 7g pentru un espresso simplu și 14g pentru unul dublu. Evită risipa și prepară doar cantitatea necesară pentru consum imediat.

Cafea la filtruꓽ

Cafeaua la filtru este o metodă practică și rapidă în care apa fierbinte trece printr-un filtru de hârtie pentru a extrage cafeaua. Pentru a o prepara, este ideal să folosești cafea proaspăt prăjită și măcinată imediat înainte de preparare.

Umple rezervorul cafetierei cu apă (jumătate sau un litru), apoi adăugă filtrul în suportul special și pornește aparatul. Nu adăuga cafeaua în acest moment, deoarece acesta este un pas de preîncălzire, necesar pentru curățarea filtrului și îmbunătățirea gustului cafelei. Pentru a prepara cafeaua, poți adăuga 8 linguri cu vârf (aproximativ 60 g) la 1 litru de apă.

Pentru a obține cea mai bună cafea, folosește boabe de cafea proaspăt măcinate, prăjite corect și aromate, precum și apă curată și filtrată. Indiferent de ce tip de aparat de cafea ai în dotare, ține cont de sfaturile noastre, astfel încât să te bucuri de o băutură aromată.

Prec.

Urm.

Introdu Comentariu