Cele mai bune sfaturi pentru amenajarea sufrageriei

Poză de mitchbennett1968 pe Pixabay.com

 

Dacă într-un sfârșit ai cumpărat acel apartament pentru care strângi bani de ani de zile, ori dacă locuiești în chirie și proprietarii îți permit să faci unele schimbări în cadrul locuinței, atunci acest articol s-ar putea să fie ceea ce ai nevoie să citești. Aici vei afla câteva idei pentru amenajarea celui mai frecventat și probabil cel mai important loc din casă – sufrageria. Aici te relaxezi de unul singur, dar și cu prietenii și familia. Aici e primul loc pe care musafirii îl văd atunci când intră. Dacă dorești să ții dormitorul doar pentru somn, probabil că aici e și locul unde lucrezi de multe ori. Citește în continuare pentru a afla cum să faci sufrageria să fie cât mai „a ta”.

 

Idei pentru amenajarea sufrageriei într-un stil cât mai personal

 

Unul din cele mai plăcute lucruri în oricare încăpere, dar mai ales în sufragerie, este să primești cât mai multă lumină, în special lumină naturală. Nu degeaba se mai numește „camera de zi”. Pentru a face zi în cameră, e bine să nu ai perdele și draperii opace, care să obstrucționeze intenția soarelui de a lumina camera în care încerci să te destinzi. Poți face lumină și cu ajutorul becurilor, iar aici e util de menționat cât de important este ca pereții să fie curați, iar candelabrele să fie mereu lustruite, astfel încât niciun firicel de lumină să nu se piardă.

O altă cale prin care poți face sufrageria un loc cât mai personal este să o faci, în primul rând, un loc cât mai călduros. Aici merită aduse în discuție păturile ce trebuie să însoțească fiecare fotoliu și canapea, dar și modul în care încălzești camera propriu-zisă, nu doar oamenii din ea. Pentru cel mai mare confort și sentiment de familiaritate, poți căuta moduri în care să te folosești de încălzirea în pardoseală. Spre exemplu, intră pe shop-einstal.ro pentru a căuta distribuitoare pentru încălzirea în pardoseală care să satisfacă necesitățile tehnice ale apartamentului în care locuiești.

Un ultim sfat ține de modul în care sufrageria e conectată cu restul locuinței. Încearcă, pe cât îți permite structura apartamentului, să faci camera de zi un fel de piață centrală între restul camerelor, punctul în care converg toate celelalte încăperi. Poți să amenajezi această cameră centrală în așa fel încât tot ce e nevoie pentru camerele vecine să se găsească în sufragerie în proximitatea acelor încăperi: dulapul de prosoape lângă toaletă; fotoliile și canapeaua cu spatele la dormitor, astfel încât televizorul din fața lor să fie cât mai departe de locul în care dormi, pentru a nu face zgomot. În ceea ce privește relația sufrageriei cu bucătăria, e interesant modul în care tot mai mulți designeri recomandă unirea acestor două camere. Acest lucru este mai simplu dacă deții apartamentul în care locuiești, fiindcă poți să înlături ușa dintre ele, ori chiar peretele despărțitor cu totul.

În final, e util de menționat că dacă nu te bucuri de privilegiul de a avea o sufragerie în apartamentul sau garsoniera unde stai, încă te poți bucura de unele din funcțiile acestei camere. Cel mai bun exemplu este strategia de a împărți camera în care trăiești în sectoare care să îndeplinească diverse roluri – poți să îți faci mica sufragerie într-un colț unde să amplasezi un fotoliu și un raft de cărți, ori un TV, și să folosești acel colț al camerei doar cu scopul de a te relaxa, pentru a nu-i risipi magia.

Prec.

Urm.