Imi amintesc ca in 2003 m-am angajat la o multinationala din Timisoara, corporatia luand decizia de a forma aici o echipa de aproximativ 20 de persoane care sa preia o parte din activitatile desfasurate pana atunci de angajatii din Franta, Scotia sau Germania.

Eu am plecat din companie la sfarsitul lui 2007, iar la momentul respectiv eram printre ultimii din gasca veche. Unde sunt acum fostii mei colegi? Multi dintre ei au migrat spre tari mai calde – SUA, Canada, Australia sau Elvetia. Oamenii au parasit Romania desi aveau un salariu “de multinationala”, calatoreau des in strainatate, o parte dintre ei fiind si promovati.

In cazul lor, este clar ca nu salariul “de mizerie” a fost principalul motiv care i-a determinat plece, ci sansele mult mai mari de a se realiza in strainate.

Cred ca aceeasi logica se aplica si celor mai buni dintre medici, cercetatori sau altor categorii de persoane carora o tara saraca nu le poate oferi prea multe. Sa fim onesti – ne plangem ca ne pleaca medicii din cauza salariilor mici, desi suntem constienti ca Romania nu poate nici pe departe oferi salarii care sa rivalizeze cu cele din Franta spre exemplu, tara in care un medic specialist castiga peste 60-70.000 de euro anual (detalii aici). Iar atunci cand ai de ales intre 500 de euro in Romania si 5.000 de euro in alta tara, ce alegi?

La fel se pune problema si in cazul celor din cercetare sau din alte domenii in care tarile din vest exceleaza.

Tinand cont de situatia in care se afla Romania acum, oricat de performant ar fi guvernul care ne conduce lucrurile nu se vor schimba semnificativ in urmatorii 10-15 ani. Calitatea serviciilor publice nu se poate imbunatati peste noapte, mizeria morala in care ne scaldam va mai persista mult timp de acum inainte, salariile din sanatate sau educatie nu se pot dubla sau tripla “din pix”, iar lista ar putea continua.

Ce inseamna toate acestea? Inseamna ca tinerii talentati vor contina sa plece in cautarea unui viitor mai bun, iar noi nu ar mai trebui sa facem din asta un capat de tara. Acest proces este inevitabil – cu el se confrunta si tarile din jurul nostru, insa poate la o alta scara.

1. Aproape jumatate dintre romani (45%) regreta caderea comunismului si implicit, il regreta pe Ceausescu. Desi in mod evident este vorba in primul rand despre cei carora “impuscatul” le-a oferit un loc de munca si un apartament in rate, nu poti sa nu te intrebi cum au putut acesti oameni sa uite atat de repede toate mizeriile pe care trebuia sa le induri pe vremea aceea – de la cele 1-2 oua pe saptamana primite pe cartela, pana la statul la coada ore intregi pentru a prinde cativa “adidasi” de porc. Memoria colectiva este extrem de scurta.

2. Mai mult de jumatate dintre repondenti (54%) au declarat ca traiesc acum mai prost decat pe vremea comunismului. Procentul este urias si ma intreb cati dintre acestia traiesc acum mai prost pentru ca, in loc sa invete mai mult si sa puna osul la treaba, au continuat sa stea cu mana intinsa spre guvern asteptand sa “pice” ceva ajutoare. Pe vremea comunismului, “noi ne faceam ca muncim, ei se faceau ca ne platesc”. Acum, in capitalism, patronul nu te plateste daca tu doar te faci ca muncesti.

3. 56% dintre repondenti au declarat ca acum veniturile lor sunt mai mici decat in 2005, iar 21% cred ca acestea sunt egale cu cele din 2005. Acest raspuns este greu de inteles: comparativ cu anul 2005, salariul mediu este cu 100% mai mare, pensia medie este de aproape de trei ori mai mare, iar ajutoarele sociale distribuite cu darnicie de guvernele ultimilor 5 ani s-au dublat si ele, detalii mai jos, click pe grafic pentru detalii. In tot acest timp, inflatia a fost de 40%.

Sa nu mai discutam despre faptul ca intre timp evaziunea fiscala a inflorit, astfel ca veniturile “necontorizate” au crescut si ele. Si atunci, cum trebuie interpretat faptul ca 3 romani din 4 declara a veniturile lor sunt cel mult egale cu cele din 2005?

4. Interesante sunt si raspunsurile legate de criza:

- pesimismul este in floare, astfel ca 45% dintre repondenti declara ca actuala criza va dura mai mult de 3 ani. Intre noi fie vorba, daca va fi asa, atunci situatia actuala este parfum fata de ce va fi peste 2-3 ani;

- doar 23% au rezerve financiare proprii la care pot sa apeleze daca se intampla ceva, insa in acelasi timp, doar 11% au asigurare, iar 1% vor sa isi faca asigurare;

- 55% nu ar avea ce sa vanda in cazul in care ar ramane fara bani;

- 68% nu ar dona bani guvernului (dupa cum stiti, MF a deschis un cont in care se pot face donatii);

- doar 42% dintre repondenti cred ca exista un partid politic capabil sa scoata tara din criza. Cu alte cuvinte, exceptand probabil fanii infocati pecare fiecare partid ii are, restul populatiei nu mai are niciun fel de incredere in clasa politica.

Intregul studiu poate fi descarcat de aici.

Spre exemplu, l-am auzit ieri pe dl Cristian Tudor Popescu declarand la RTV ca, daca guvernul va scadea salariile si pensiile, mii sau chiar zeci de mii de oameni vor muri la propriu de foame. Mai mult, CTP scrie in Gandul urmatoarele:

scaderea pensiilor, cuplata, in multe cazuri, cu scaderea salariilor membrilor de familie activi, trimite niste oameni la moarte. Pe batrani ii vor ucide malnutritia, frigul, lipsa medicamentelor. Curba de sacrificiu in cazul lor inseamnă sacrificiul suprem. Luand asemenea masuri, guvernul PD-L, UDMR coboară Romania la nivel tribal – bătranii care nu mai sunt buni de munca sunt abandonati in zapada de triburile nordice

Trec peste faptul ca nici macar la mijlocul anilor 90 – cand o duceam mult mai prost decat acum – nu s-a murit de foame in Romania, insa nu pot sa nu constat ca in aceste momente, exagerarile sunt la ordinea zilei.

Inteleg ca unii sunt mai radicali, dar astfel de pareri exprimate de persoane care au o anumita credibilitate si prestanta, nu fac decat sa genereze panica in randul populatiei si sa intarate la dezordine sociala. In acest context, mi-as permite sa spun ca daca in anul 2010, o scadere de 15% a pensiilor va genera mii de morti in randul pensionarilor, inseamna ca in perioada de dinainte de 2007 a fost un adevarat genocid.

In octombrie 2007 spre exemplu, pensia medie in sistemul de asigurari sociale era de 403 lei de lei, pensia minima garantata de 350 de lei nu exista, iar 3 milioane dintre cei 5.6 milioane de pensionari castigau mai putin de 350 de lei lunar. Reducerea pensiilor cu 15% va determina o scadere a pensiei medii de la 736 lei la 625 lei, cifra cu 50% mai mare decat cea de la sfarsitul anului 2007.

Nu vreau sa par cinic, aceasta reducere a veniturilor ii va afecta pe multi, insa populatia se va adapta – in caz de forta majora nu se vor mai plati ratele la banca, nu se va mai plati intretinerea la bloc, se va taia orice cheltuiala care poate fi amanata, iar cei mai saraci se vor gandi de zece ori pana sa scoata un ban din buzunar.

Insa de aici si pana la a sustine ca scaderea temporara a pensiilor si salariilor va genera mii de morti este cale lunga.

Cînd discutăm despre acest fenomen, trebuie să facem diferenţa între şpaga oferită bugetarului „de rînd“, cel din spitale, şcoli sau din administraţia centrală şi locală, şi şpaga oferită la nivel înalt. În primul caz, este vorba despre sume de bani mici sau medii, fie acordate benevol de cetăţeni drept recunoştinţă pentru serviciile prestate, fie pretinse de către cei aflaţi în slujba cetăţeanului pentru a-şi onora sau încălca obligaţiile de serviciu.

Luate individual, sumele nu sînt foarte mari, însumate însă, ajung la cifre respectabile. Astfel, conform unor studii recente, numai în spitale cuantumul anual al plăţilor informale se ridică la 360-500 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte şpaga la nivel înalt, aici nu mai discutăm despre sume de bani mici sau medii, ci despre sute de mii sau chiar milioane de euro plătite funcţionarilor publici aflaţi în poziţii-cheie, funcţionari care, la rîndul lor, au dat şpagă pentru a ajunge în poziţiile respective.

Anual, statul cumpără bunuri şi servicii echivalente cu 10% din PIB (sau 12 miliarde de euro), iar anchetele realizate de jurnalişti au dezvăluit faptul că nivelul „comisionului“ plătit de companii pentru a obţine contracte cu statul este de 10-30% din valoarea contractelor. Prin urmare, putem uşor să ne imaginam că sumele încasate ilegal de funcţionarii publici de rang înalt trec de un miliard de euro în fiecare an, această cifră fiind una foarte conservatoare.

Care sînt motivaţiile şpăgii? De obicei, micul şpăgar invocă salariul mic drept justificare pentru atenţiile pe care le cere sau le primeşte benevol în schimbul serviciilor prestate, în timp ce, la nivel înalt, lucrurile stau complet diferit, în sensul că cei care ajung acolo cotizează la partid sume mari de bani şi, odată instalaţi pe poziţiile respective, se grăbesc să-şi recupereze cît mai rapid „investiţia“, ştiut fiind faptul că, în momentul în care partidul aflat la putere pierde alegerile, există mari şanse ca ei să fie schimbaţi din funcţie. În mod evident, şpaga, în particular, şi corupţia, în general, au o influenţă semnificativă asupra dezvoltării economice a unei ţări, accentuînd decalajul dintre creşterea economică efectivă şi cea potenţială.

În România, economia neagră, nefiscalizată a ajuns să reprezinte între 25% şi 34% din PIB, iar prin sustragerea contribuabililor de la plata taxelor şi a impozitelor, bugetul de stat este păgubit anual cu cel puţin 8-9 miliarde de euro, sumă echivalentă cu întreg deficitul bugetar înregistrat anul trecut.

Acordarea contractelor publice pe bază de comision elimină competiţia pe piaţă, determinînd un cost total mai mare şi o calitate mai scăzută a lucrărilor publice efectuate de către companii. De asemenea, corupţia are efecte negative şi asupra investiţiilor străine – ce companie serioasă investeşte într-o ţară cu un sistem judiciar corupt, unde trebuie să cotizezi pentru a-ţi cîştiga dreptatea la tribunal?

Pe de altă parte, lupta împotriva corupţiei bate pasul pe loc. Campaniile de tipul „Nu da Şpagă!“ derulate în ultimii ani de către autorităţi au generat rezultate mediocre, iar la nivel înalt, bătălia pentru funcţii rămîne în continuare acerbă, semn că este încă profitabil să fii la putere.

Concluzie – pînă cînd nu vom vedea politicieni şi oameni de afaceri cu greutate judecaţi şi condamnaţi pentru acte de corupţie, nu vom observa nici o reducere a numărului celor care vor acorda sau vor pretinde sume de bani drept şpagă.

Acest articol a aparut in Dilema Veche.

In aceste conditii, oricata simpatie ai avea pentru profesori si pentru actiunile lor de protest, nu poti sa il acuzi pe ministrul Funeriu de nimic – singurul sau interes este ca elevii sa nu aiba de suferit de pe urma grevei, iar cei care incearca sa ii saboteze actiunile, nu lupta de fapt impotriva puterii, ci a elevilor.

Daca sindicalistii ar fi fost uniti, guvernului i-ar fi fost imposibil sa gaseasca profesori care sa accepte sa participe la bacalaureat. Insa, dl Funeriu a declarat ieri ca in 99% dintre centrele de examen organizarea este deja pusa la punct, ceea ce arata ca din diverse motive (bun simt, frica etc.), foarte multi profesori au trecut peste deciziile liderilor sindicali.

Mai mult, devine din ce in ce mai evident faptul ca greva de maine incepe sa se fasaie – o parte dintre sindicate au anuntat ca nu mai intra deloc in greva (CFR spre exemplu), iar unitatea sindicala in randul profesorilor, cadrelor medicale si functionarilor publici scartaie din toate incheieturile.

Daca, in ciuda grevei generale din invatamant, Daniel Funeriu va reusi sa organizeze bacalaureatul, inseamna ca sindicatele au esuat in incercarea de a paraliza Romania, iar guvernul are cale libera sa implementeze masurile de reducere a cheltuielilor publice. Miscari de protest vor fi, insa nu vor avea amploarea pe care o sperau liderii sindicali.

- se reduc/nu se reduc transferurile la Pilonul II de pensii

- scad toate pensiile cu 15%/ scad numai pensiile mai mari de X lei

- se anuleaza/nu se anuleaza scutirea de impozit pentru IT-isti

- scade/nu scade indemnizatia pentru mame

- implementam/nu implementam masura X, reducem/nu reducem veniturile cu procentul Y

etc

Ori, comportandu-se in acest mod, guvernul da de inteles ca nu stie ce decizii sa ia si mai mult decat atat, da apa la moara sindicatelor, in sensul ca incurajeaza protestele: cu cat ţipi mai tare, cu atat ai mai multe sanse ca masurile de austeritate care te vizeaza direct sa nu mai fie aplicate.

Inteleg ca la Palatul Victoria se fac acum calcule si studii de impact, inteleg ca inca nu se stie sigur ce si cum se modifica, insa membrii guvernului nu ar trebui sa iasa cu declaratii pana cand nu se ia o decizie, altfel nu genereaza decat confuzie in randul populatiei si a presei.

Avem probabil nevoie de bugetar in plus – un specialist care sa ii invete pe guvernanti cand, cum si ce sa declare.

Citeste si: Ce nu pricep

Aceasta declaratie a starnit valuri la Bucuresti, premierul Boc sustinand ca in realitate, FMI a cerut cresterea concomitenta a TVA de la 19% la 24%, a cotei unice de la 16% la 20%, si scaderea cheltuielilor publice cu 20%.

Auzindu-l pe domnul Boc declarand asa ceva, am fost tentat sa cred ca exagereaza, insa tot ieri, purtatorul de cuvant al BNR a sustinut aceeasi varianta, astfel ca lucrurile sunt clare: ori FMI-ul a propus intr-adevar niste masuri care din punctul meu de vedere ar fi determinat o adancire a crizei, ori guvernul, presedintia si BNR s-au inteles sa sustina acelasi punct de vedere.

Sa analizam putin varianta FMI:

- cresterea TVA cu 5% ar determina o crestere cel putin similara a preturilor, iar cresterea cotei unice cu 4% ar determina o scadere a tuturor veniturilor, astfel ca efectul cumulat ar fi fost o reducere imediata a puterii de cumparare a tuturor romanilor. Pensionarii ar fi avut pensiile inghetate, dar ar fi suportat cresterea TVA;

- scaderea cheltuielilor publice cu 20% inseamna atat o reducere masiva a cheltuielilor de personal (scaderea salariilor sau 2-300.000 de disponibilizari), cat si o reducere masiva a cheltuielilor statului cu achizitia de bunuri si servicii, afectand astfel semnificativ si afacerile firmelor private care lucreaza cu statul (nu toate firmele care lucreaza cu statul sunt ale clientelei politice!);

- aceste doua tipuri de masuri aplicate concomitent ar determina o prabusire a cererii interne, efectul fiind acela de adancire a crizei, mai ales daca luam in considerare si faptul ca piata creditului este practic blocata.

Bineinteles, statul trebuie sa se reformeze, iar in acest sens, scaderea cu 20% a cheltuielilor este de inteles si de dorit. Insa, stim cu totii ca o crestere masiva a taxelor in momente de criza economica nu face altceva decat sa creasca evaziunea fiscala, cresterea incasarilor la buget nefiind proportionala cu cresterea taxelor.

Teoretic, scaderea cheltuielilor publice si cresterea taxelor ar fi tinut deficitul bugetar sub control, insa peste sase luni, indicatorii economici ar fi aratat mult mai prost decat arata acum. Mai mult, sa nu ne imaginam ca aceste masuri ar fi fost pastrate doar pentru sase luni (asa cum intentioneaza guvernul acum) – in cel mai bun caz, masurile propuse de catre FMI ar fi fost pastrate cel putin pana la sfarsitul anului viitor.

Cred ca guvernul (sfatuit in mod evident de specialistii din BNR) a luat o decizie buna atunci cand a  hotarat sa nu  majoreze cele doua taxe principale. Asta nu inseamna ca unele dintre masurile de austeritate  anuntate de dl Boc nu sunt discutabile….

PS: sa ne amintim ca in timpul vizitei FMI, presa (inclusiv eu) a scris despre posibilitatea majorarii taxelor cu cifrele indicate mai sus, insa multi s-au indoit ca aceasta informatie ar fi reala. Iata ca este!

Timp de 10 minute am incercat sa ii explic cum sta treaba cu deficitul bugetar, am incercat sa ii demonstrez cu cifre ca daca nu vor scadea acum cheltuielile cu salariile si pensiile, este posibil ca peste cateva luni acestea sa nu mai poata fi platite deloc.

Dupa ce m-a ascultat, mi-a spus simplu ca nu il intereseaza demonstratia mea: “dupa ce ca politicienii si protejatii lor au furat tot ce se putea fura in ultimii 20 de ani, acum tot eu trebuie sa ma sacrific? Sa ia guvernul banii de la cei care au furat, nu de la noi, cei care castigam doar atat cat sa traim de pe o zi pe alta!”

Iar omul are dreptate! Cine le spune acum pensionarilor si bugetarilor ca trebuie sa stranga cureaua? Basescu, Boc, Berceanu, Udrea, Blaga, Videanu etc, adica cei care cu putin timp in urma le-au promis ca vor trai bine, persoane asupra carora planeaza ori suspiciuni de coruptie, ori de incompetenta, ori ambele. Daca ne uitam in opozitie, vedem ca lucrurile nu stau diferit – multi dintre cei care acum plang pe umerii pensionarilor sunt perceputi de populatie drept “imbuibati”, corupti, imbogatiti ai tranzitiei samd.

Adevarul este ca omul simplu se uita la cei care ne conduc si vede ca, de 20 de ani, politicienii si protejatii lor prospera, vede ca niciun politician sau om de afaceri cu greutate nu a ajuns dupa gratii sau cu averea confiscata desi multi dintre ei sunt putrezi de corupti, vede ca la fiecare 4 ani in campania electorala partidele promit ca daca vor ajunge la putere, cei saraci nu vor mai fi saraci.

Vede si ce intelege? Intelege ca de 20 de ani este luat drept fraier si mai mult decat atat, intelege ca atunci cand lucrurile merg prost, tot lui i se cere sa faca sacrificii.

Aici este si marea problema a celor care s-au aflat si se afla in fruntea tarii – nu sunt credibili! Nu exista nici macar un singur politician in care populatia sa aiba cu adevarat incredere, si despre care oamenii sa spuna “il cred pe omul asta pentru ca stie ce spune, iar de fiecare data cand a promis ceva, s-a tinut de cuvant”.

In  mod evident, moralitatea este un principiu total strain celor care fac parte clasa politica.

Ei fura, noi furam, voi furati….

In ultima perioada s-a discutat pana la refuz despre evaziunea fiscala si despre faptul ca la buget se pierd cel putin 10 miliarde de euro anual datorita acestui flagel, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care guvernul nu mai are acum bani pentru salarii si pensii.

Ce ma frapeaza este usurinta cu care unii acuza autoritatile statului ca nu sunt in stare sa combata evaziunea fiscala, insa uita ca economia gri sau neagra exista in primul rand pentru ca noi o intretinem.

Sa dezvoltam putin subiectul: in Romania exista 6-7 milioane de fumatori, in timp tigarile de contrabanda reprezinta o treime din piata. Ce inseamna asta? Inseamna ca o treime dintre fumatori se aprovizioneaza constant cu tigari de pe piata neagra.

Adica peste 2 milioane de romani (10% din populatie!!) trag cu spor statul in piept prin faptul ca isi cumpara tigari netimbrate.

Mai departe – cati dintre angajatii din sectorul sanitar declara banii primiti de la bolnavi? Cati dintre profesori declara banii incasati pe meditatii? Cati bani incaseaza functionarii publici de la cei care au nevoie de o stampila in plus pe acte?

Sau, mai bine spus – de ce platim noi aceste sume, in loc sa cerem medicilor, profesorilor sau functionarilor publici sa isi faca treaba pentru care sunt platiti?

Cati dintre romani cer bon fiscal atunci cand cumpara ceva? S-au iscat o gramada de discutii cand guvernul a intentionat sa oblige taranii din piete sa aiba case de marcat – daca in fiecare luna un orasean lasa la piata 50 de lei, la sfarsitul anului se aduna peste 1.5 mld euro. Declara taranii (sau intermediarii care vand in piete) aceste venituri?

As putea continua la nesfarsit cu astfel de exemple, insa ideea este simpla: stam cam prost cu moralitatea. Dam spaga, luam spaga, ni se pare normal sa nu declaram toate veniturile, nu vedem nimic neobisnuit in a cumpara produse de contrabanda desi stim a sunt de contrabanda, acceptam sa fim angajati la negru sau sa primim o parte din salariu “in plic”, etc.

Concluzia ar fi ca in Romania, moralitatea este un principiu pe care fiecare il defineste conform interesului propriu. Unii aleg sa fie corecti. Unii isi justifica lipsa de corectitudine prin faptul ca “si altii fac la fel” sau “altii fura mai mult”. Altii habar nu au ce inseamna moralitatea si nici nu sunt interesati de subiect.

Poate ca pana la sfarsitul anului vom iesi din recesiune, poate ca in urmatorii 1-2 ani vom depasi si criza economica. Insa, criza morala cu care ne confruntam de 20 de ani nu va putea fi depasita nici in urmatorii 20 de ani.

Saptamana trecuta, Prasedintele Basescu a anuntat primele scaderi de salarii si pensii din istoria post-decembrista. In secunda doi, ma asteptam ca PSD si PNL sa iasa pe televiziuni si sa ne anunte ca lucreaza la propriile programe anticriza, iar in aceasta saptamana ar fi trebuit sa aflam si in ce constau aceste programe.

Daca s-ar fi intamplat asta, acum am fi fost in situatia de a compara masurile propuse de actualul guvern cu masurile propuse de catre opozitie, si de a decide cine este mai destept.

Ce observam in schimb? In momentul in care guvernul se pregateste sa taie salariile cu 25% si pensiile cu 15%, opozitia nu are decat o singura cerere: nu taiati salariile si pensiile! La asta se reduc programele anticriza ale PSD si PNL.

Nimic despre sursele de finantare a deficitului bugetar sau a datoriei publice scadente in 2010, nimic despre masurile concrete ce ar trebui luate pentru a stopa risipa de la buget. Ni se spune doar ce NU ar trebui sa faca Emil Boc & co. Atat!

Evident, guvernul actual a condus prost tara, dar cel putin pana in acest moment, nici PSD, nici PNL nu au demonstrat ca au solutii.

Avem inca odata ocazia de a ne convinge ca nu avem numai un guvern incompetent, ci si o opozitie la fel de incompetenta.

Saptamana trecuta, dupa ce Presedintele Romaniei a anuntat masuri similare, reactia sindicalistilor romani a fost exact aceeasi. Pot fi ei condamnati ca au asemenea reactii? Nu!

Bineinteles, nu pensionarii sunt de vina ca politicienii, din considerente politicianiste, au marit pensiile atat de mult, incat bugetul asigurarilor sociale a intrat practic in faliment. Ce ar fi trebuit sa faca pensionarii in momentul in care guvernul le marea pensia? Sa refuze maririle?

Bineinteles, nu toti bugetarii sunt de vina ca in ultimii 5 ani, in sectorul public au fost angajate peste 150.000 de persoane, iar cheltuielile de personal au crescut de la 21 mld lei in 2006 la 47 mld in 2009, respectiv de la 6.3% la 9.5% din PIB. Si asta in doar 3 ani.

Bineinteles, nu milioanele de asistati social sunt de vina ca intre 2006 si 2009, cheltuielile cu asistenta sociala au crescut de la 31 la 64 miliarde lei, respectiv de la 9.2% la 13% din PIB. Ce ar fi trebuit sa faca cei carora guvernul le-a dat posibilitatea de a cumula mai multe ajutoare sociale, desi nu erau in situatia de a avea nevoie de aceste ajutoare? Sa nu profite de slabiciunea autoritatilor statului?

Bineinteles, politicienii sunt de vina! Toata clasa politica din Romania este de vina pentru situatia creata. In mod normal, cei care au generat pierderile ar trebui sa le si acopere. Cu ce acoperim insa miliardele de euro lipsa de la buget?

Cu apartamentul lui Boc de la Cluj? Cu casa din Mihaileanu a lui Basescu? Cu averea de cateva zeci de milioane de euro a lui Tariceanu sau cu cei peste 160.000 de dolari pusi deoparte de Geoana in perioada in care a fost ambasador in SUA?

Confiscam toate averile politicienilor pentru a carpi gaurile la buget generate de catre aceeasi politicieni? In mod evident nu! Ii putem penaliza la vot, justitia ii poate trimite la Gherla pe cei care au furat, dar toate aceste masuri nu vor echilibra bugetul.

Si atunci, cine plateste? Evident, contribuabilul roman, desi acesta nu are nicio alta vina in afara faptului ca locuieste in Romania si ca i-a votat (sau nu i-a votat) pe politicienii care ne-au adus la sapa de lemn.

Tocmai acest adevar nu este inteles de catre cei care acum protesteaza si ameninta cu greve si ample actiuni de protest. Nu este vina noastra – a privatilor, a bugetarilor, a pensionarilor sau a asistatilor social ca am ajuns aici, insa nu are cine altcineva sa plateasca (la propriu) pentru greselile celor pe care noi, prin votul nostru, i-am pus in fruntea tarii.

In ultimul an si jumatate, privatii au platit din greu, desi nu a fost vina lor. Acum, a venit momentul ca toti sa suportam criza, fara sa ne lamentam ca o sa murim de foame daca salariile si pensiile scad temporar.

PS: Jos guvernul Boc? Ok, ce punem in schimb?