Urmareste-ma pe Twitter!

Categorii

Blogroll

Arhiva

Romanii dau spaga dar se plang ca institutiile statului sunt corupte

Dintr-un raport al Transparency International publicat in aceasta saptamana, rezulta ca romanii alimenteaza la greu economia subterana prin mituirea multora dintre cei care sunt platiti de stat - deci din taxele platite de noi - pentru a ne rezolva problemele.

Astfel, 12% dintre cei intervievati recunosc ca au dat mita in ultimul an iar dintre acestia, 22% au indesat bani in buzunarele cadrelor medicale, 13% in buzunarele politistilor, 8% celor din justitie si 6% celor din invatamant.

Pe de alta parte, cand vine vorba despre increderea pe care o au romanii in unele dintre institutiile pe care ei insisi le “sponsorizeaza” prin dare de mita, lucrurile stau in felul urmator: 39% cred ca Justitia este extrem de corupta, 31% cred despre functionarii publici ca sunt extrem de corupti, 50% cred acelasi lucru despre parlamentari si 45% despre partidele politice.

Cireasa de pe tort o reprezinta graficul de mai jos care arata perceptia populatiei asupra eficientei masurilor anticoruptie luate de catre Guvern. Dupa ce in ultimii ani s-a discutat extrem de mult despre justitie si coruptie, iata ca eficienta masurilor luate pentru combaterea acestui fenomen este aproape nula.

Acum, trebuie sa spun ca am o problema cu interpretarea acestor date din moment ce in optica romanilor, unele dintre cele mai corupte domenii sunt cele in care acestia pompeaza cei mai multi bani sub forma de spaga.

Cu alte cuvinte, cum poti sa te plangi de justitie din moment ce tu indesi bani in buzunarele judecatorilor pentru a obtine o sentinta favorabila?

Cum poti sa te plangi de faptul ca un medic nu te opereaza daca nu “sari la cap”, din moment ce tu l-ai invatat asa?

De ce te plangi ca nu se face scoala cand de fapt tu ii incurajezi pe profesori sa predea “acasa”, dezvoltand un sistem de invatamant paralel cu cel oficial? Acelasi principiu se aplica si politistilor, si functionarilor publici si oricaror altor bugetari in al caror buzunar indesi plicul pentru ca ai impresia ca nu se poate altfel.

Tot din raportul mentionat mai sus aflam ca 77% dintre cei care au fost pusi in situatia de a da mita anul trecut spun ca nu au reclamat in nici un fel acest delict, motivatia principala fiind aceea ca “nu ar fi ajutat la nimic”.

Aceasta atitudine arata cercul vicios in care ne invartim si din care nu vom iesi pana cand nu vom constientiza faptul ca eradicarea coruptiei depinde doar de noi, iar explicatiile prin care ne motivam lipsa de actiune sunt doar o alta forma de lasitate.

Ce s-ar fi intamplat daca in 1955 Rosa Park, in loc sa refuze cedarea locului din autobuz unui alb si astfel sa intre in istorie, ar fi procedat invers, motivand ca “asta este sistemul” si ca nu are nici un rost sa se impotriveasca?

In aceste conditii, Tu crezi ca ai dreptul sa critici?

Articolul a fost publicat la data de 4.6.2009. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos. Tags: , , .

32 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de maimutza paroasa
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 8:46 am

    titlul corect era “Romanii dau spaga, se plang ca institutiile statului sunt corupte, si sunt convinsi ca daca nu “ung mecanismul”, acesta nu functioneaza”. evident, era un titlu prea lung.
    eu am dat spaga la un medic o data, cand mi-a nascut nevasta, iar tipul m-a refuzat politicos. evident, de roman ce sunt, am insistat, si pana la urma i-a luat. dup-aia m-am simtit ca un rahat, adica medicul ala era oarecum corect, iar eu sunt cel care a devenit “spagasin”… in concluzie, CEI CARE DAU SUNT PRINCIPALII VINOVATI.

  2. Comentariu scris de Bogdan Glavan
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:08 am

    Si ce, daca dau spaga nu mai dreptul sa se planga? Nu romanii (ca popor) sunt de vina pentru situatie, ci institutiiile. De exemplu, sistemul de sanatate public e corupt prin natura. Daca furnizezi ceva pe gratis (sau la un pret mai mic decat pretul pietei), atunci alocarea resurselor se face dupa alte criterii, nu prin pret. Asa intra in scena doctorul, care selecteaza clientela favorita in functie de prietenii, scurtimea fustei sau – cel mai raspandit criteriu – bani.
    Pana cand sistemul public (birocratic, discretionat) nu este inlocuit, tot o sa avem coruptie.

  3. Comentariu scris de khris
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:16 am

    @MP: cei mai multi dintre medici nu cer spaga, dar asteapta sa primeasca ceva. Altii, mai nesimtiti, se comporta cu pacientii in functie de cat primesc de la ei. Sunt insa si persoane care nu asteapta nimic – ei isi fac pur si simplu treaba – acestia ar trebui promovati in fruntea sistemului.
    @Bogdan: eu cred ca sistemul suntem noi. Cei care lucreaza in spitale, in administratie, in invatamant etc, sunt cunostintele noastre, rudele noastre, sunt chiar unii dintre cei ce citesc acest articol. Nu ii putem inlocui pur si simplu pentru ca nu avem ce pune in loc. Cel mai bun mod prin care putem indrepta situatia este sa nu mai dam mita iar daca ni se cere mita, sa reclamam asta. Ori daca atitudinea noastra este aceea de a merge inainte respectand “regulile” actuale, in veci nu vom rezolva nimic.

  4. Comentariu scris de taifun
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:28 am

    khris> trebuie sa facem diferenta intre ” atentie” si o spaga
    multi cand dau ceva la medic nu dau spaga, eu dau un cadou, o atentie
    la fel se intampla in multe insistutii
    se spune “Da si tu o atentie daca vrei sa rezolvi”
    eu consider ca spaga si corputia sunt acolo sus, la nivel inalt , nu la astia de jos

    ascultati melodia lui Puya despre coruptie si spaga in Romania

    http://taifuns.blogspot.com/2009/04/puya-revine-in-forta-melodie-si-versuri.html

    iubim din plin
    spaga si coruptia
    multe nu stim

  5. Comentariu scris de taifun
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:29 am

    scuze pentru multele greseli, dar mi-am schimbat tastatura si merge ca dracu pana isi face rodajul :)

  6. Comentariu scris de Liviu
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:40 am

    In acest moment, un astfel de subiect il consider pierdere de vreme. Eu, tu si ceilalti 1 pana la 5% care incearca sa se tina de astfel de principii sunt nesemnificativi pentru societatea romaneasca a anului 2009 si nu vor fi prezentati ca role model nicaieri in mass media astfel incat sa putem obtine un impact care sa provoace schimbari. Atata timp cat in ultimii ani s-au facut averi enorme “frecand menta la stat si punand bete in roate unor fraieri care nu cotizeaza”, acesta este modelul suburban de urmat pt ceilalti 95-99%. Asa ca tot romanul cauta sa ajunga intr-o pozitie la stat in care sa ia 1 leu salar din care sa isi “permita” casa cu piscina, masini de lux si excursii in Dubai. Nasol este ca acest model trece incet-incet in zona de folclor si legenda, ceea ce il va face si mai greu de eliminat.

  7. Comentariu scris de Pena
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:41 am

    Daca ar fi sa alegi intre o amenda de 200 de lei, ca un politist a stat intrun tufis la iesirea dintrun sat, sau sa dai 50 de lei spaga, ce ai face?
    Cad despre functionari… in ultimul an am fost foarte des pe la finante si registrul comertului (la Cluj) si fata de acum 3-4 ani lucrurile s-au schimbat in bine. Toti sunt amabili, zambitori si te ajuta fara a cere si fara a primi ceva (nici atentii nici spaga).
    De doctori nu stiu, ca din fericire am fost destul de sanatos in ultimul an :)

  8. Comentariu scris de Concediaza-ti seful!
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 9:48 am

    subscriu parerii lui taifun: sa facem deosebire intre spaga (pentru a fi favorizati fata de cei ce nu dau) si atentie (cand dai ceva simbolic dupa, drept multumire – desi, desigur nici asta nu ar trebui dat, dar e totusi altceva)

    la fel cum trebuie sa facem diferenta intre spaga (data unui politist) si bacsis (lasat unui chelner)

    dar, la origini si in principiu, sunt de acord ca sistemul suntem noi si orice schimbare ar trebui sa porneasca de la noi

    succes :)

    • Comentariu scris de george morea
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 10:10 am

      Spaga sau atentie, au ajuns sa se confunde.
      Ideea e sa dai, altfel nu iti rezolvi problema, o rezolvi greu si cu bete in roate sau esti tratat ca ultimul om.
      Sistemul este atat de cronicizat incat devii un soi de don Quijote incercand sa nu faci acelasi lucru sau sa bravezi cu asa zise reclamatii.
      Se rezolva una-doua de ochii lumii si in rest toate se acopera pt ca o mana spala pe alta si putrefactia e mult prea mare in toate organizatiile.
      Cand esti nemultumit de ce fac alesii mai mult sau mai putin votati de tine, ce faci? N-ai nici o putere. Te poti doar plange.
      Asa si cu coruptia din oricare sistem romanesc: e mult prea veche, e traditie deja, pleaca unul vine altul care face acelasi lucru, NU AI CE-I FACE!
      Sa nu fim ipocriti! Romanul e mult prea individualist pt a-i pasa de cel de langa el (ba mai mult, “sa moara si capra vecinului!”) si niciodata nu o sa se solidarizeze pt a taia din radacini orice tip de cancer din societatea noastra (inclusiv politic).
      Asa ca resemnati-va, plangeti-va eventual ca supapa psihica, si jucati in hora in care suntem cu totii daca vreti sa nu fiti aruncati cat colo si tratati ca ultimii oameni.

  9. Comentariu scris de x
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 10:08 am

    Consider ca doctorii merita, sunt prea prost platiti pt ce fac. Cu ceilalti e alta poveste.
    In fiecare dimineata ies pe balcon, cu tigara si cafeaua, urmarindu-l pe jr. cum ia autobuzul spre scoala din statia de vizavi. E prea mare sa-l mai duc cu masina si prea mic sa nu-l urmaresc totusi urcandu-se in autobuz. E, chiar langa statia respectiva se afla o cladire impunatoare, o institutie a statului. Vrand-nevrand vad ce masini parcheaza acolo dimineata. Sunt aceleasi zi de zi, asa ca-s ale angajatilor. Va cruciti. Concluziile sunt usor de tras. Raman pesimist, nu se va schimba nimic.

  10. Comentariu scris de taifun
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 10:39 am

    EBA a ajuns sa castige 1300 euro la Luxten ptr 4 ore de lucru /zi , care si alea sunt doar pe hartie
    e clar ca primeste banii ptr ca e fata de presedinte sau de fost primar Bucuresti
    asta cum se numeste?

    • Comentariu scris de ovidiu
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 10:40 am

      EBA este deja un brand, in locul ei as cere mai multi bani, pentru ca de fiecare data cand se asociaza numele ei cu Luxten, companiei angajatoare i se face reclama gratuita. :)

  11. Comentariu scris de ovidiu
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 10:39 am

    Eu am cerut un certificat de urbanism, si mi s-a zis ca termenul este de 30 de zile.
    Cand am sunat in prima saptamana, mi s-a zis ca dureaza, sa mai sun in 3 saptamani, ceea ce am si facut. Ulterior mi s-a zis ca este gata si sa vin sa-l ridic, dar de fapt mi l-au facut pe loc. (ceea ce puteau face si ar fi facut si in prima saptamana, dar “in alte conditii”).

    Asa ca nu ma incrimina pe mine ca vreau sa-mi fac casa intr-un an (stiind ca se poate asta), si sunt nevoit sa dau spaga!

  12. Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 11:15 am

    calea catre normalitate trebuie s-o dam noi: cetatenii de rand! am fost de cateva ori in Grecia si acolo nu tb. sa lasi la chelner mai mult decat ceva maruntis; eu mi-am luat o mustruluiala pentru ca am vrut sa lasam undeva la 11% din nota – asa pica rotund. Apoi lucrurile mi s-a parut normale: de fapt dai sau NU dai de frica:
    - la noi DAI de frica neobtinerii a ceea ce ti-ai propus
    - la ei NU DAI de frica justitiei: poate te reclama vreunul ca ai vrut sa-l mituiesti si mai bine iti vezi de treaba
    Din ce mi-au explicat si ingineri auto si cadre medicale: cand nivelul salarial este suficient, atentiile/spagile nu mai sunt de dorit pentru ca ei se compromit; cand serviciul sau depinde de reclamatia vreunui client/pacient (ma refer la angajati in clinici/service-uri private deocamdata) angajatul nu mai e dispus sa riste; are credite, copii acasa…
    Din ce vad eu, cea mai mare parte a celor care lucreaza in sistemul privat au inteles cam care e valoarea muncii lor si ne simim frustrati ca platim la stat de 2 ori acelasi lucru si ca nici macar asa treaba nu se face cum trebuie; statul roman este extrem de prost organizat si impresia tuturor este ca ne incurca; de aceea multi se zbat sa-l evite; multi injura; unii stau cuminti si resemnati -> astia sunt cei care au ramas fara idei sau n-au vrut niciodata sa faca ceva; sunt cei care renunta usor; ‘alternativa stradutzelor’ in trafic (cu putin contrasens) eventual – e o solutie doar de moment; cand o invata toti deja e plin peste tot; important este ca sistemul sa se adapteze la nevoile cetateanului si nu mereu cetateanul sa caute sa shunteze sistemul; mult discutata ‘reforma in administratie/sanatate/invatamint’ de 20 de ani este un ESEC notoriu; este clar ca – desi ne dam un popor inteligent – NU suntem in stare sa cream o administratie care sa-l ajute pe cetatean; sa simta si el ca lucrurile merg; sa nu mai simti ca stai cu picioarele in namol si altii te fura din buzunare; ca singura varianta ar fi sa fugi, dar nu poti din cauza namolului; sa te simti legat de glie…
    Eu cred ca sta doar in noi solutia: uite asa cu un blog, o idee exprimata aici/colo, poate incet incet ‘constiinta’ acestui popor se trezeste (nu trebuie a tuturor – asta e o greaseala); trebuie sa ne trezim suficienti care sa luam apoi atitudine si sa facem ceva pentru tara asta/adica pentru noi; ca e clar ca altii nu fac nimic pentru progres; si nu fac din simplul motiv ca sunt doar niste oameni vicleni si care toata viata au stiut doar scurtaturi; ei nu stiu sa faca o strapungere in trafic, un pod/pasaj calumea, o autostrada serioasa. Trebuie sa intelegem ca astia pe care ii tot vedem la TV de 20 de ani (ca tot cam aia sunt) doar stiu sa fure: pe noi si voturile; ei stiu doar sa promita; nu sa faca. Cei care stiu sa faca trebuie sa-si faca curaj sa intre in sistem si sa-l schimbe. Altfel CINE?
    Desi suna patetic, iar cuvantul patriotism e denaturat deja de catre comunism, singura solutie ramine sa intelegem fraza asta a lui R. Nixon: “And so, my fellow Americans: ask not what your country can do for you—ask what you can do for your country.”
    Ca cetatean roman ai 4 variante:
    1) – sa pleci din Romania
    2) – sa stai/sa te vaiti/sa nu faci nimic
    3) – sa stai/sa te integrezi in sistem/sa faci ce fac toti: sa le-o tragi la ‘fraierii’ care nu s-au ‘descurcat’ ca tine (adica sa te prostituezi moral)
    4) – sa stai (daca tot ai ramas pana acum) si sa incepi sa faci ceva; sa schimbi ceva… si cred ca a cam venit momentul!

    • Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 11:15 am

      corectie – citatul era din JFK…

    • Comentariu scris de Concediaza-ti seful!
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 11:37 am

      voiculescule,

      ai vreun blog sau scrii undeva unde as putea sa te citesc?

      multumesc :)

      • Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
        Publicat la data de 4.6.2009, ora 11:54 am

        nu; n-am; nu stiu daca ar trebuie sa ne facem toti; cred ca sunt destule; cred totusi ca ar trebuie facut urmatorul pas: sa ne grupam cumva astia care cat de cat avem ceva de spus si ne intereseaza; pe multi nu-i intereseaza: treaba lor; dar sigur suntem cativa care vrem sa facem ceva, suntem cativa care vrem o Romanie normala; in care sa poti trai fara sa fii carunt la 30;
        Probabil o Agora ne-ar trebui; ceva mai mult de un forum/blog. Ca sa dezbatem propuneri, sa gasim solutiile… Si nu conteaza ca e an electoral sau ca se face nu stiu ce; la actul civic este datoria ta de cetatean sa participi cu fiecare ocazie cand ai ceva de spus. De cand te maturizezi pana obosesti.
        E clar ca asa cum sunt organizate societile civile, partidele nu merge. Ca nu se vad rezultatele. O sa mai caut solutia; oricum e evident ca online-ul este de departe cea mai simpla metoda de a comunica si de a face un mesaj sa se propage. Deci trebuie sa faca parte din solutie.
        Starea de normalitate se pare ca e ceva pe care noi ca popor am pierdut-o; vorba aia “noi suntem o piata atipica”: parerea mea este ca e vorba doar de imaturitate si necunoastere; noi nu suntem atipici, suntem inapoiati; ar trebuie sa acceptam asta si sa incepem sa facem pasi sa rezolvam problema.

        Toti stim ca suntem de rasul Europei in multe domenii: ce e asa greu sa acceptam si sa incepem sa rezolvam problemele; nu vad de ce am merge noi in UE sa le explicam alora economie, cercetare, strategii (cum era Severin aseara si vorbea de paradisuri fiscale si economie aplicata – mi-ar fi fost rusine sa aberez in halul ala) – cand tocmai datorita acestor solutii aplicate in Romania atitia ani s-a ajuns unde suntem: la coada Europei (iar multi sunt efectiv la coada vacii); daca eram in frunte pe undeva (ma refer la lucruri bune: nu la hotie, necivilizatie etc..), ar fi venit ei sa ne intrebe cum am reusit; dar nu a venit niciunul :) – eu cel putin nu cunosc vreunul.

  13. Comentariu scris de Andreia Moraru
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 12:26 pm

    Problema datului/luatului spaga este ca distorsioneaza extrem de nefavorabil calitatea unui serviciu de care beneficiem. In varianta corecta in care platesti la o institutie o taxa pentru prestarea unui serviciu – acei bani pot merge si in salariile prestatorului, dar si in investitii, imbunatatirea, eficientizarea serviciului etc. In varianta in care dai spaga, aceeasi bani merg la o persoana si nu mai conduc la nimic decat la bunastarea acelei persoane. Mai mult, sunt oameni si oameni, unii mai corecti si mai cu bun simt care nu iau spaga sau iau sume rezonabile, iar altii (cei mai rai, egoisti si agresivi dintre ei) care iau bani multi, cer, pretind, conditioneaza si apoi ii folosesc ca parghii de putere si influenta si isi construiesc adevarate feude (mai intra si in politica ), incat pur si simplu nu mai poti trece de ei.
    Prin spaga pe care o dam prin urmare ne asiguram 1. ca pe viitor vom beneficia de acelasi serviciu prost, neeficientizat si 2. producem acea selectie naturala in societate in care cei mai agresivi si cu tupeu membri, devin cei mai influenti, iar ei au grija la perpetuarea sistemului.
    Solutii:
    1. Sa nu ne mai prefacem ca beneficiem de servicii gratuite, institutiile sa introduca taxe afisate pentru diferite tipuri de servicii si banii sa intre intr-un buget care sa fie apoi gestionat cat mai bine posibil. Pentru cei care nu isi permit sa beneficieze de servicii sa se gaseasca solitii, nu sa nu se introduca taxe pentru cei care isi permit din cauza celor care nu isi permit. Intotdeauna cei care isi vor permite vor incerca sa obtina mai mult, mai repede etc.
    2. Campanii anti-spaga similare cu cele din Politie, Vama, Pasapoarte inclusiv cu linii de telefon in care sa poti face plangere daca ai fost obligat sa dai spaga.
    3. Evident, sa ne ferim sa dam spaga.
    In acest sens, initiativa Ministerului Sanatatii de introducere de taxe este, zic eu, un pas inainte, dar aceasta initiativa ar trebui dublata si de recunoastere publica, oficiala ca in spitale se ia spaga si sa se inceapa o campanie anti-spaga in acest sens.

    • Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 12:50 pm

      corect; coplata e primul pas; dar nu suficient;
      Problema e ca “pestele de la cap se impute” – atata timp cat in astfel de institutii exista oameni care:
      1) – sunt de conceptul “mie ce-mi iese?” – treaba nu merge; eficienta institutiei trebuie reglementata; pozitia trebuie responsabilizata; fiecare sa raspunda pentru actele sale conform fisei postului; e mult prea multa debandada in institutii (cred ca dorita)
      2) – multi sunt angajati pe pile/relatii/spagi – ei perpetueaza sistemul; cum sa vrea un sef eficienta de la unul pe care l-a angajat pe spaga? cum sa-l dea afara? problema este ca multi sunt interconectati prin spagile date;
      3) – daca au platit sa intre in sistem trebuie sa-si recupereze banii; din pacate cum salariile sunt prea mici, spaga ramine cam singura solutie sa traiesti.

      Un exemplu trist: esti medic rezident; ai cam 800 ron pe luna (nu mai stiu exact) si ai probabil cam 25-26 de ani; poti plati carti, chirie/rate? – e evident ca sistemul este prost gandit si risipitor.

      • Comentariu scris de khris
        Publicat la data de 4.6.2009, ora 12:57 pm

        @Alexandru: problema pleaca de la noi (nu mai trebuie sa dam spaga), insa si sistemul este prost conceput. Cum poti sa oferi unui medic rezident 200-300 euro pe luna si sa ai pretentia ca omul sa se descurce din banii respectivi? Cum poti atrage in sistem oameni valorosi oferind salarii de mizerie? Sper ca Legea unica de salarizare a bugetarilor sa mai schimbe ceva.

      • Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
        Publicat la data de 4.6.2009, ora 1:06 pm

        Asta si ziceam: ca astora mici nu le poti cere sa fie cinstiti; multi se simt complet aiurea ca primesc; dar n-au alternativa! e evident! Eliminarea micii spagi, bacsisului se va face doar prin cresterea veniturilor; scoaterea acelor oameni din saracie. Acum: scoaterea lor din saracie se poate face doar oprind furtul la nivel inalt; acolo unde se fura cu acte! Cand gaurile negre se inchid, vor fi bani si pentru salariile celor mici.
        Un lucru important este: punerea la punct a legilor si a justitiei. Cu asta trebuie inceput. Daca astea nu merg, restul sunt frectie la un picior de lemn.

        Legea unica ar fi o treaba, dar am inteles ca se va aplica in 6-8 ani? Macar e calculata direct in euro? macar salariul minim este ceva de genul PIB/nr. de locuitori * un coeficient? Are vreo logica sau e facuta in stilul nostru: hai sa ne facem ca facem ceva si o stricam cu normele de aplicare?

      • Comentariu scris de ela
        Publicat la data de 17.9.2009, ora 5:38 pm

        exista solutii de dezobisnuire pt spitale
        nu primim spaga,
        daca doriti – puteti efectua o donatie (chiar si un fel de cutia milei) din care legal si contabilizat se asigura conditii mai bune in spital, prime ocazionale pentru medicii care au facut treaba – si pentru a se face echitate se poate trece si un caiet de parerea pacientilor unde pot scrie de cine au fost multumiti sau nemultumiti – dasigur va dura o vreme pana feedbackul va fi coerent si reprezentativ, caietul exista in cateva spitale, doar halatele fara buzunar si acea “cutie a milei ” legala lipsesc

  14. Comentariu scris de Andreia Moraru
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 1:00 pm

    Nu cred in solutii miraculoase care sa-si arate roadele imediat, dar de undeva trebuie sa incepem. Intai simbolic trebuie “rezolvat” confortul mental al celor care primesc spaga cum ca din cauza salariului mic trebuie sa se descurce altfel, respectiv confortul mental al celui care dau spaga cum ca daca serviciul tot e gratis si salariul este mic atunci spaga este mai putin ilegala sau condamnabila. Din acest motiv vorbeam de actiuni paralele, unde esential mi se pare sa spui, scrii public ca orice spaga e condamnabila moral si ilegala. Apoi ce se intampla cu cei deja obisnuiti sa ia/dea spaga…. ce se intampla cu destinatia banilor pe care deja i-am platit sub forma de taxe pentru serviciul respectiv…. aici deja sunt alte discutii…. extrem de complexe.

  15. Comentariu scris de Stefan A.
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 1:19 pm

    Cine face legea , nu poate pretinde ca ea sa fie respectata de altii cind este primul care o incalca ! Este un principiu fundamental al democratiei, fie ea si “originala”.

  16. Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 1:28 pm

    Nu exista solutii miraculoase? nu exista oameni provdentiali?
    eu cred ca da; daca am studia putin istoria am descoperi ca au existat; dar ne e frica sa aplicam solutiile; ne e frica de esec; de reactia populara; de schimbare? aoleu – daca o sa ne fie bine?
    Pe de alta parte cei care se comporta ca vampirii nu vor renunta la pozitii; mi se pare normal sa luptam cu ei; evident ca vor tipa ca sunt neindreptatiti; evident ca acum daca ar citi s-ar hlizi pe tema noastra; evident ca nici nu-si bat capul: au scheme mai importante de realizat.
    Ceea ce spui tu e valabil intr-o societate sanatoasa; ar functiona daca oameni ca noi ar fi in pozitii de conducere: dar nu suntem noi acolo; si nici nu vom fi pana cand societatea nu sa va insanatosi – mental. Oamenilor trebuie sa li se arate o cale; daca simt ca e buna, o vor urma; sa li se dea exemplu; dar nu cu stomacul gol?! Trebuie eficientizat aparatul statal. Intai FACI, apoi ceri sa nu se mai dea spaga! Fa-l pe ala care o primeste sa-i fie rusine; schimba-l daca e nesimtit; abea apoi cerei amaritului caruia ii e frica de viata lui sa nu mai dea! El da de frica: el “STIE” ca se moare cu zile in spitale cu spaga cu tot. Cand ai cutitul la os nu cred ca te mai intereseaza valorile morale: faci orice sa scapi cu viata! Dai ca poate face diferenta! Tu cum ai proceda daca ai fi in urgenta de gradul 0 la spital? Ai da ceva ca sa fii sigura ca doctorul va face tot posibilul? ca sa nu te opereze in doru’ lelii? Ai incredere ca el cu stomacul gol va respecta acel juramant? – eu atat de grav vad situatia; dar e o parere strict personala si vorbesc din proprie experienta.
    Nu incurajez spaga, bacsis, mita. N-am dat decat de frica. Bacsis las daca servirea e ok. Altfel le-am si zis de ce nu le-am lasat nimic.
    In sistem sunt multi oameni care vor ca sistemul sa ramina asa! Cum sa-si taie craca? De asta toate solutiile sunt de fatada… pentru ca de fapt NU se vrea schimbarea starii de fapt!
    Zi-mi daca gresesc, dar eu azi asa cred!

    • Comentariu scris de Dan
      Publicat la data de 4.6.2009, ora 4:16 pm

      perfect de acord cu abordarea ta – trebuie facuta o stricta demarcatie intre:
      1)spaga data pentru a obtine diverse facilitati necuvenite :
      a)la politie pt a scapa de niste amenzi
      b)la tribunal pentru a obtine o decizie favorabila
      c)la functionari publici pt a-ti prioritiza cererea
      si
      2)spaga data pentru a fi tratat corespunzator:
      a) la medici,asistente , anestezisti – pentru a fi sigur ca vei fi tratat cu toata atentia ceruta de fisa postului

      • Comentariu scris de ela
        Publicat la data de 17.9.2009, ora 5:45 pm

        sincer – diferenta dintre 1 si 2 este nula
        daca scrie in fisa postului ca tre sa te trateze – atunci sa te trateze fara spaga, ca nici la muncitorul care inchide/ deschide robinetul ca orasul sa aiba apa si curent nu-i da nimeni spaga sa inchida/deschida la timp si la robinetul potrivit, nici macar nu i-o multumeste nimeni, insa daca greseste este tras la raspundere, si pagubele le plateste atat el cat si societatea
        la medici de ce nu se pot aplica reguli similare???

  17. Comentariu scris de hash
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 2:42 pm

    Romania din ziua de azi exista exclusiv pe si pentru spaga. Spaga este inurajata sau cel putin tolerata aproape in toate mediile, atat in cel public cat si in cel privat. Din cate am vazut toti cei de aici vorbesc numai de spagi incasate de militieni, medici si functionari, dar nimeni nu vorbeste de spagile incasate intre firme private pentru contracte sau alte situatii similare, care din punctul meu de vedere sunt mult mai grave.

    Oricum, in situatia de fata, a nu da spaga (in general) echivaleaza cu o sinucidere inceata si chinuitoare. Ca solutie pentru combaterea acesteia in institutiile publice exista una singura, si anume metoda “big brother” – camere video si microfoane peste tot. Cum credeti ca s-au rezolvat in mare parte problemele cu functionarimea de pe la finante, primarii si alte locuri ca astea? Nu vi se pare ca de cand ii pazesc niste camere au devenit brusc mai amabili si mai dispusi sa-si faca treaba pentru care sunt platiti si in lipsa “ateniilor” ?

  18. Comentariu scris de Alexandru Voiculescu
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 4:29 pm

    exercitiu mental:
    - se da un oras de provincie; nu sunt hartii pe jos; nu sunt mucuri de tigara; nu se arunca pe jos; e o stare de normalitate. (nu a fost mereu asa)
    Cum credeti ca s-a ajuns aici?
    Variante:
    a) – s-au dat amenzi si politistii au stat la fiecare colt de strada si au pazit ca nu cumva sa se faac mizerie
    b) – s-a maturat zilnic; ani la rand pana cand lumea s-a obisnuit sa fie curat si a incetat sa mai arunce pe jos; si chiar daca arunca unu, a doua zi sigur nu mai e acolo mizeria.

    Educatia se face in timp, cu perseverenta si rabdare. Niciodata nu e prea tarziu; ideea e sa te apuci la un moment dat.

  19. Comentariu scris de Bogdan Glavan
    Publicat la data de 4.6.2009, ora 8:14 pm

    Cristian,
    Dupa cum au mai observat si altii mai sus, moralitatea depinde de constrangeri si stimulente. Ca o paranteza, cred ca Edwin Cannan a spus acum multa vreme ca “ceea ce este moral uneori poate deveni imoral in alte vremuri, pentru ca nu mai este economic”.
    Ideea e ca, in prezent, e rational sa dai mita. Intr-un sistem birocratic, coruptia este rationala, este cea mai buna alegere. Sistemul nu poate fi invins decat prin asumarea unei imense doze de altruism (vezi filmul “Ultimul Samurai”), ceea ce este foarte improbabil. Mai degraba, putem iesi din capcana coruptiei prin schimbarea institutiilor care fac rentabila coruptia. De exemplu, interzicerea ajutoarelor de stat pentru mediul de afaceri. E drept, ca cei care isi asuma costurile reformei trebuie sa dea si ei, la randul lor, dovada de o oarecare doza de altruism.
    Am vrut sa subliniez doar ca, in alt context institutional, oamenii de langa noi s-ar comporta mai demn. De exemplu, atunci cand emigreaza. Asta inseamna ca nu e ceva rau cu oamenii, ci cu institutiile. Care, desigur, sunt rodul intereselor unora.

  20. Comentariu scris de marcus
    Publicat la data de 5.6.2009, ora 2:08 am

    Spaga eu o consider drept unul dintre factorii determinanti si caracterizanti unei anumite piete, indiferent de produsul vindut sau de dimensiunile pietei. In functie de conditiile in care se cere si se plateste spaga in acea piata, iti poti face o idee despre caracteristicile si pretul produsului sau serviciului schimbat in piata. Din punctul meu de vedere precum si din parerile multor indivizi sau institutii exterioare Romaniei, in parteneriat sau nu cu Romania sau cu afaceri romanesti, cu cit spaga este mai frecventa, mai mare si la nivele multe de jos in sus sau invers, cu atit produsele si serviciile oferite variaza enorm in productivitate si calitate. Ce inseamna aceasta variatie pentru un investitor sau consumator este in primul rind neincrederea in acea piata si evitarea ei, pe termen lung. Pe termen scurt insa, sunt investitori care beneficiaza de aceasta variatie si fac profituri enorme: uitati-va la miliardarii nostrii romani… Acei, insa, ce profita de pe urma unei astfel de piete variabile sunt MMMMMMMUUUUUUUUULLLLLLTTTTTTT mai putini in comparatie cu cei ce evita piata, nu au incredere in ea si/sau sufera de pe urma ei: uitati-va la noi toti, romanii, precum si la cit de bine se vorbeste despre productivitatea si calitatea produselor oferite de Romania pietelor interne, precum si pietelor (mici) internationale.

    Dupa cum aratam, spaga in sine se manifesta ca si … riscul de piata! Va exista intotdeauna un anumit nivel de spaga, asa cum toata lumea incearca sa dea din coate sa fie prima care sa apuce o oportunitate. Aceasta spaga este ca riscul de piata ce nu poate fi niciodata inlaturat (cataclisme, razboaie, etc). Al doilea aspect al spagii este ca un risc de piata asumat ce poate fi marit sau micsorat cu bunavoie, DACA EXISTA O CERINTA DE MICSORARE A SPAGII.

    Spaga este generata de o cerinta neimplinita a pietei: imbalansul dintre profitul companiei, retributia angajatilor si puterea de cumparare a monedei. In general profiturile sunt mari si neraportate la stat, retributia si puterea de cumparare mici. Daca in Romania se vorbeste ca spaga a existat dintotdeauna este pentru ca romanul a fost intotdeauna prost platit, s-au luat ‘jde mii de piei dupa el/ea, pe cind desteptii satului au calculat ca asa era bine, ceea ce a dus la… venituri suplimentare – vezi in privinta aceasta parerea multora de aici ca nu ‘trebe dom’le sa maresti salariile si raportezi TOATE veniturile la stat pentru a plati taxele, POTRIVIT LEGII (care, fie vorba intre noi, cam lipseste cu desavirsire)!

    Spaga care – ca si in cazul riscului de piata ce poate fi modificat/micsorat – nu este inlaturata, ne arata caracterizeaza piata, produsele, serviciile si pe noi drept fara calitate, fara de cuvint, limitati si FFFFOOOOAAAAARRRRTTTTEEEE I-N-F-L-U-E-N-T-A-B-I-L-I.

    Combaterea spagii la noi cred ca se poate face pe baza echilibrarii raportului profit/salariu/putere de cumparare prin marirea salariilor/retributiei, stabilirea standardelor de productie si calitate, respectarea lor prin masuri interne companiei si externe de stat/legale.

  21. Comentariu scris de bogdan
    Publicat la data de 17.9.2009, ora 2:44 pm

    Daca nu dai spaga, nu-ti rezolvi problema…. nu te baga in seama, nu te ajuta.

Lasa un comentariu