Urmareste-ma pe Twitter!

Categorii

Blogroll

Arhiva

Evolutia PIB, intre dezamagire si speranta

In momentul in care INS a comunicat faptul ca PIB-ul Romaniei a scazut in primul trimestru cu 6.4%, probabil multi dintre cei implicati in domeniul economic au avut un soc, nici unul dintre analistii care au facut previziuni neluand in considerare o asemenea scadere.

Ieri am aflat si ce se ascunde in spatele acestei reduceri, voi comenta detaliile mai jos.

Astfel, valoarea PIB aferenta primului trimestru al anului 2009 a fost cu 6.2% mai mica decat in aceeasi perioada a anului trecut, procent in usoara scadere fata de -6.4% cat a fost cifra initiala. Aceasta scadere s-a datorat in primul rand reducerii valorii adaugate generate de agricultura si industrie, in timp ce sectorul constructiilor plus segmentul “alte activitati” au fost singurele care au crescut.

INDUSTRIA

A scazut cu 11.1% fata de T1.08 si a ajuns sa aiba o pondere de 24.3% in PIB, ceea ce inseamna ca a contribuit cu 2.7% la scaderea de 6.2%. O asemenea evolutie era de asteptat din moment ce toti indicatorii publicati in prealabil aratau faptul ca industria a fost cel mai afectat sector al economiei.

Ce sperante avem pentru urmatoarele luni? Sa privim graficul de mai jos (click pentru marire)

Dincolo de scaderea abrupta inregistrata la sfarsitul anului trecut, este vizibila o stabilizare a industriei in ultimele luni, punctul de maxim al crizei fiind atins in decembrie. Desi industria este inca pe minus, putem spera ca in T2 lucrurile vor sta mai bine decat in T1. Totusi, nu putem discuta inca despre o crestere, ci despre o atenuare a scaderii.

CONSTRUCTIILE

Sectorul constructiilor a fost unul dintre putinele care au rezistat la criza insa lucrurile ar putea sa se schimbe, asa cum voi arata mai jos. In T1 acest sector a crescut cu 4.7%, ajungand la o pondere de 6.8% in valoarea PIB aferenta primulului trimestru. Luand in considerare aceste doua procente, rezulta ca acest segment a avut un aport pozitiv de 0.32%, spre deosebire de industrie, care a tras in jos PIB-ul cu 2.7%.

Ce sperante avem pentru urmatoarele luni? Sa privim graficul de mai jos (click pentru marire)

Dupa cum se poate observa, activitatea in constructii se afla intr-un declin semnificativ, ultimele trei luni aducand o scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta evolutie arata ca nu mai putem conta pe un aport pozitiv al acestui sector si in T2, doar o minune putand aduce acest sector pe plus un urmatoarele 2-3 luni.

COMERTUL

Activitatea in acest sector s-a redus cu 7.5% in T1 in timp ce pondrea  in PIB a ajuns la 24%, de unde deducem ca aportul negativ al acestui sector asupra PIB a fost de -1.8%. Pentru a intelege ce ne asteapta, sa privim graficul de mai jos.

Pe acest grafic se pot observa doua lucruri: (i) cifra de afaceri in comert (fara a lua in considerare vanzarile auto), este pe un trend vizibil de scadere si (ii) daca includem si vanzarile auto, cifra de afaceri  a cunoscut o usoara revenire in aprilie, revenire datorata mai ales situatiei despre care am vorbit aici.

Pentru urmatoarele luni nu ne putem astepta decat la o incetinire a scaderii, despre un aport pozitiv la PIB putand discuta cel mai devreme in T3.

AGRICULTURA

Vesnica necunoscuta, agricultura nu va ajuta prea mult indicatorii economici in acest an. In T1 a scazut cu 10.9% si nimeni nu poate spune cum va evolua in urmatoarele trei trimestre. Avem insa seceta iar productiile record de anul trecut nu vor mai fi repetate si in acest an.

Din nefericire, la 20 de ani de la Revolutie, evolutia agriculturii inca mai depinde foarte mult de vreme, exploatatiile agricole de mari dimensiuni reprezentand un concept SF pentru taranii care supravietuiesc lucrand 2-3 hectare. La cum evolueaza lucrurile, prea putine se vor schimba in urmatorii 10 ani in acest domeniu.

Concluzii

Primul trimestru al acestui an a fost foarte prost din punct de vedere economic, insa tocmai aceasta scadere abrupta ne poate face sa ne gandim ca am atins fundul prapastiei.

Dupa -6.2% in T1, este putin probabil sa urmeze o scadere mai mare in T2 dar evolutia economica depinde si de modul in care Guvernul va intelege sa ajute mediul privat, pentru ca evolutia dezastruoasa din T1 s-a datorat in parte si modului complet lipsit de logica in care dl Boc si compania au actionat pentru combaterea crizei.

Ceva sperante pentru trimestrele viitoare avem: industria pare sa se fi oprit din scadere, exporturile se tin bine deocamdata, numarul somerilor s-a stabilizat, cursul valutar la fel, bancile doresc (cel putin din punct de vedere declarativ) sa deblocheze creditarea iar economiile importante la nivel mondial par sa fi depasit cel mai greu moment al crizei.

Va urma un al doilea val de probleme? Vom vedea.

Articolul a fost publicat la data de 10.6.2009. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos. Tags: , .

10 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Anonim
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 11:11 am

    “La cum evolueaza lucrurile, prea putine se vor schimba in urmatorii 10 ani in acest domeniu.”

    Eu cred ca se vor schimba multe in “bine” dar nu pentru romani.
    Lucrurile se vor schimba in bine cand vor creste din nou preturile la produsele agricole iar romanii saraciti de criza isi vor vinde terenurile agricole investitorilor straini.
    Atunci se va face si in Romania agricultura iar rromanii vor fi ceea ce e normal sa fie — agricultori si nu samsari imobiliari (sau de masini sh din strainatate?).

  2. Comentariu scris de Concediaza-ti seful!
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 11:31 am

    khris,

    boc & co au facut o multime de greseli

    ce as vrea eu sa vad este un articol in care sa prezinti primele 10 masuri economice si administrative pe care le-ai lua pentru combaterea crizei in Romania, daca de maine ai fi prim-ministru cu sprijin parlamentar si prezidential

    sincer, as lansa aceeasi provocare si domnilor Radu Zilisteanu si Luca Dezmir, cine stie, poate poate ajunge ceva si la urechile lui boc & co

    succes :)

    • Comentariu scris de Ion Radu Zilisteanu
      Publicat la data de 10.6.2009, ora 2:37 pm

      Am receptionat sugestia. Desigur, ar fi o provocare, insa niciun economist serios nu se poate incumeta la un asemenea demers fara a fi in posesia unor cifre care ii pot da o orientare solida in propunerile pe care le-ar putea face. Daca guvernul s-ar incumeta sa permita accesul la aceste cifre celor cativa bloggeri pe teme economice din Romania, s-ar putea crea un think tank care, cu siguranta, ar putea face o gramada de sugestii utile guvernului.
      Numai din cifrele publicate de Institulul National de Statistica si de alte cateva institutii nu poti face propuneri concrete de masuri economice.

  3. Comentariu scris de Misu
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 11:34 am

    @ anonim…si presedintele tarii, vine in intampinarea investitorilor straini de care vorbeai sau locali ca au acumulat si romanii ceva bani, amenintand taranii cu impozitarea suprafetelor agricole nelucrate, facilitand astfel vanzarea in masa la preturi de nimic a terenurilor agricole apartinand celor care nu au posibilitatea sa le cultive….sau cum sustine statul agricultura

    @ khris…nu stiu de ce am impresia ca guvernul o sa fie la fel de spectator ca si mine vizavi de fenomenul pe care il comentezi in articolul asta

  4. Comentariu scris de khris
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 12:06 pm

    @Anonim: preturile la produsele agricole sunt nejustificat de mari, problema este ca nu taranii vand in piata ci intermediarii. Iar de la taran la consumatorul final preturile se tripleaza
    @C Seful: o sa ma gandesc la asta, sa vedem ce va iesi
    @Misu: Guvernul imi da impresia ca nu vede padurea de copaci. Ministrii stau toata ziua in sedinte (lucreaza adica) dar masurile pe care le iau sunt extrem de “subtiri”. Sper sa se schimbe ceva, altfel vom avea probleme serioase

  5. Comentariu scris de cris.ph.
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 1:00 pm

    In 12.5.2009 v-am intrebat daca PIB-ul va scadea cu 10%.De fapt,eu ma gandeam atunci la scaderea cu 15-16 % a PIB-ului in 2009 !

  6. Comentariu scris de samu
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 1:26 pm

    nu stiu de ce va credeti in recesiune tip V? (ca majoritatea economistilor de altfel).
    daca ati aplica putin teorile lui kondriatov ati vedea ca sistemul capitalist a ajuns in iarna si mai dureaza cate ceva pana cand vine primavara.
    criza si problemele actuale vor dura pana in 2014-2015 (evident cu scaderi din ce in ce mai mici ca si procente)

  7. Comentariu scris de romania inedit
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 2:43 pm

    O sa scada PIB-ul in continuare !

    Deocamdata criza este numai in sectorul privat , in sectorul public nu prea se vede !

  8. Comentariu scris de Stefan A.
    Publicat la data de 10.6.2009, ora 11:07 pm

    Sara buna ! In intreaga UE se manifesta o INCETINIRE a declinului ! Cum exportul nostru este unidirectional ( doar spre vest) , este vizibil ca avem o frinare a scaderii PIB. Programele “rabla ” incep sa deie rezultate si acestea se simt si la Dacia ! Constructile (exact ca in vest europa) vor continua sa scada pentru aceleasi motive, lipsa de clienti ( creditarea a devenit extrem de selectiva ) lipsa de fonduri pentru noi constructii ( locuinte, centre comerciale ). Inclusiv constructile industriale au aceleasi probleme . Cine avea planuri de investitii , amina pornirea acestora sau incetineste finalizarea lor . Cel putin aici , in vest, creditarea a fost redusa enorm si a devenit extrem de prudenta . IMM sint pe lama de cutit si marile firme au groase probleme de inoire a creditelor dar si de incasare a facturilor ! ( clientii lor au mari probleme).
    In legatura cu agricultura, gresesti profund ! Vino in vest sa vezi agricultura irigata si mecanizata 100 % chiar pe 2-3 hectare ! Arsenalul agricol incepe cu tractorase pe doua roti , ajunge la monstri cu plug cu 6 lame ! Se pot enumera masini de INTORS paiele pe cimp (pentru uscat), masini de balotat paie ( fara fir de fier care distruge stomacul vacilor ). Am vazut masini de strins mazare, fasole, rosii ( pentru suc), cartofi, ceapa etc. Pentru productia de vin, exista si masini de strins struguri . Normal ca proprietarul a 2-3 ha nu are intreaga gama de masini agricole necesare . ( se cumpara cu finantari de stat pina la 85 % din valoare, nerambursabil, politica de 50 de ani ). Diferenta sta in modul de organizare a agriculturii. Firmele mari au in proprietate toate unelete necesare unei agriculturi moderne , cele mici au sustinerea CONSORTILOR agricoli care asigura de la saminta selectionata , ingrasaminte cu mare reducere de pret, la masinile agricole necesare si cumpararea productiei la preturi prestabilite si subventionate UE ! Ca fapt divers, eu locuiesc la tara ( comuna cu 2.500 locuitori, diferenta sat oras = 0 ) am si 600 metri patrati de teren agricol . Irigarea este gratis, acum 30 de ani, pe strada , SUB trotuar, a fost creat un canal mic de irigatii tocmai pentru cei cu terenuri mici agricole ! Aceasta forma de agricultura ( repet 600 mp.) ne asigura 95 % din consumul de legume , zarzavaturi. Repet , agricultura tine mult de ORGANIZARE !

    • Comentariu scris de Eu
      Publicat la data de 11.6.2009, ora 12:39 am

      Aprob pozitiv! :D

      Eu mai vand un lucru bun in agricultura “artizanala”, pe suprafete mici. Producatorul individual e mult mai sensibil la calitatea produselor pe care le pune pe piata fata de firma mare care detine sute de mii de hectare pe care le lucreaza practic industrial. Cred de exemplu ca o buna parte din problemele de alimentatie si sanatate din SUA provin din faptul ca acolo sunt la moda exploatarile megalomaniac de mari, spre deosebire de Europa, unde exploatari de mari dimensiuni sunt mai degraba o raritate.

Lasa un comentariu