Urmareste-ma pe Twitter!

Categorii

Blogroll

Arhiva

Cum a afectat criza economica profiturile bancilor din Romania

Anul 2009 a fost unul dificil pentru sistemul bancar – economia a scazut cu 7.2%, numarul somerilor a crescut cu 75%, cererea de credite a fost extrem de mica, iar restantele la credite aproape ca s-au triplat. In acest context, sa vedem cum au evoluat profiturile raportate de sase dintre cele mai importante banci din Romania, banci care impreuna detin 57.7% din piata.

BCR – a obtinut in 2009 un profit operational de 3,261.5 milioane lei (772 mil. euro), in crestere cu 32,1% (sau 792.5 mil. lei) fata de sfarsitul anului 2008, in timp ce profitul net calculat conform standardelor internationale de raportare financiara (IFRS) a ajuns la 871.7 mil. lei (206.3 mil. euro), in scadere cu 57% fata de 2008, insa trebuie sa tinem seama de faptul ca profitul din 2008 a fost “umflat” de vanzarea Asiban.

Daca nu am lua in considerare vanzarea Asiban, profitul net a scazut anul trecut cu 43% comparativ cu anul anterior. In 2007, profitul net al BCR a fost de 924.8 milioane lei, iar in 2006 de 756.3 milioane lei.

BRD – a obtinut un profit brut din exploatare de 2,084 mil. lei (492 mil. euro), in crestere cu 13% fata de 31/12/2008, in timp ce profitul net consolidat a ajuns la 812 mil. lei (192 mil. euro), in scadere cu 40% fata de 31 decembrie 2008. Profitul a fost raportat conform standardelor romanesti de contabilitate (RAS).

De remarcat ca si BRD a obtinut in 2008 un profit suplimentar datorita vanzarii Asiban – daca nu am lua in considerare acest profit, scaderea fata de 2008 ar fi de 29%. In 2007, profitul net consolidat al BRD a fost de 932 mil. lei, iar in 2006 de 685 mil. lei.

Profitul net al BRD in 2009 calculat conform IFRS a fost de 230.8 milioane euro, mai mare decat cei inregistrat de BCR.

Banca Transilvania - profitul brut operational inainte de provizionare a fost de 610 milioane lei, cu 96% mai mare fata de aceeasi perioada a anului precedent, in timp ce profitul net a ajuns la 61.9 milioane lei, in scadere cu 84% fata de nivelul din 2008. Daca nu am lua in considerare vanzarea Asiban, scaderea ar fi de 65%.

In 2007, profitul net a fost usor sub 200 milioane lei, iar cel din 2006 a fost de 120 milioane lei (RAS).

Volksbank – in primele noua luni ale anului trecut a inregistrat un profit brut de 41.6 milioane euro (IFRS), in crestere cu 43% fata de primele noua luni din 2008, iar estimarile pentru intreg anul 2009 sunt de 45-48 milioane euro (38-40 mil euro net, respectiv 160-170 mil lei). In 2008, banca a inregistrat un profit brut de 37.8 milioane euro, in crestere cu 54% fata de 2007.

De remarcat faptul ca Volksbank a reusit anul trecut sa obtina un profit mai mare decat cel din 2008.

Unicredit Tiriac – in primele noua luni din 2009, profitul net calculat conform IFRS a fost de 252 milioane lei (225 mil. lei conform RAS), in scadere cu 9% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, in timp ce profitul operational a crescut cu 15%, ajungand la 465 mil. lei.

Pe intregul anul 2008, Unicredit a raportat un profit net de 352.3 mil lei (216 mil lei RAS), iar in 2007 profitul net a fost de 261 mil. lei.

Raiffeisen (RZB) - in primele sase luni ale anului trecut, RZB a inregistrat un profit operational de 450 milioane lei (106 mil euro), egal cu cel din primele sase luni ale anului 2008, in timp ce profitul net a fost de 224 mil lei (52.6 mil euro), cu 28.9% mai mic decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior.

Pentru intreg anul 2009, RZB estima ca va obtine un profit net in jurul a 400 milioane lei, in scadere cu 30-35% comparativ cu profitul net din 2008, care s-a ridicat la 165 mil euro (610 mil lei). In 2007, profitul net a fost de 314.5 mil lei. Datele sunt calculate conform IFRS.

Mai jos evolutia profiturilor celor sase banci intre 2003 si 2009 - in cazul Volksbank, Unicredit si RZB, valorile pe 2009 sunt estimative. A nu se compara bancile intre ele datorita standardelor diferite de raportare. Mai mult, profiturile BCR, BRD si BT exclud vanzarea Asiban.

Concluzie

Dupa un an 2008 absolut spectaculos din punctul de vedere al profiturilor, anul 2009 a fost unul decent pentru banci daca luam in considerare faptul ca cererea de credite pe partea de retail a fost absolut anemica, insa anul trecut statul a fost clientul perfect, asigurand sistemului bancar un profit de aproximativ 185 milioane euro conform unor calcule efectuale de Business Standard.

De remarcat si cresterea profiturilor operationale, ceea ce inseamna ca daca in 2010 provizioanele pe care bancile vor fi nevoite sa le constituie vor fi mai mici decat in 2009, profiturile pot creste semnificativ.

Pentru acest an nu avem inca tinte de profit, insa nu cred ca sistemul bancar va fi mai putin profitabil decat anul trecut, chiar daca statul nu va mai asigura bancilor un profit atat de mare ca cel din 2009.

In acest sens, a se observa cresterea marjelor intre dobanzile active si cele pasive, ceea ce inseamna ca in acest an, bancile vor castiga mai mult din diferentialul de dobanda.

Articolul a fost publicat la data de 1.3.2010. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos. Tags: , , .

12 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de Florin
    Publicat la data de 1.3.2010, ora 9:43 am

    Intr-un cuvant, aceeasi lege veche:

    Fie rau sau bine, ban la ban trage si puricii tot la golan (ai mai saraci).

  2. Comentariu scris de cristian dogaru
    Publicat la data de 1.3.2010, ora 10:53 am

    ai uitat sa mentionezi ca bancile nedescurcandu-se rau, acest fapt se va reflecta pozitiv asupra SIF-urilor, depasirea pragului de 100.000 pentur BET-FI fiind un biet detaliu….oricum, cand pierzi 60% din profituri si inseamna ca nu te-ai descucat rau, ma inteb ce ar fi meritat in opinia ta calificativul asta? trebuia sa piarda 90% din profit ca sa nu se descurce “asa bine” ca in 2008 sectorul bancar ? …optimistii astia….

    • Comentariu scris de Cristian Orgonas
      Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:19 am

      Cristi:
      1. Unii s-au asteptat ca sistemul bancar romanesc sa aiba probleme mari, dar cel putin pe moment nu s-a intamplat asta. Iar scaderea profitului cu 57% in cazul BCR este nerelevanta din moment ce anul trecut banca a castigat 500 de milioane de lei din vanzarea Asiban.
      2. cresterea profiturilor operationale arata ca de fapt activitatea de baza a bancilor este profitabila, iar scaderea profiturilor poate fi temporara. In 2010, profiturile vor fi mai mari decat anul trecut.
      2. am spus ca Bet FI va ajunge la 100k in urmatorii 3-5 ani, nu maine sau anul viitor.

  3. Comentariu scris de Stefan A.
    Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:03 am

    In Romania bancile nu erau angajate in marile “afaceri” mondiale cu produse derivate .
    Demn de remarcat ca pe fondul scaderii creditarii, profiturile au fost destul de ridicate ! (nu degeaba comisioanele au crescut in 2009)
    Ce profit ar fi facut aceste banci daca statul nu se imprumuta din greu cu zeci de miliarde de lei ,pe piata interna ? (cu dobinzi in jur sau mai mari de 10 % ) :)

    • Comentariu scris de Cristian Orgonas
      Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:21 am

      Stefan: asta a fost si norocul nostru-produsele oferite de banci nu au fost prea sofisticate. In 2010 bancile nu vor mai castiga atat din relatia cu statul, cat din diferenta dintre dobanda la depozite si cele la credite. In ultimele luni, a fost evident ca bancherii au scazut mai mult dobanzile la depozite decat cele la credite.

  4. Comentariu scris de vala
    Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:24 am

    doua mentiuni:

    1. bancile au externalizat credite catre subsidiare si au facut esalonari LA GREU… fara astea ar fi inregistrat niste pierderi dramatice …

    pe de alta parte:
    2. ar putea face profit in urmatorii ani minim 1 mld de euro doar din executari partiale la creditele provizionate si la care au ipoteca … cu alte cuvinte daca as fi optimist as spune ca singurele care au potential sa revina in “V” sunt bancile … daca desigur nu mor intre timp …

    si o nota de subsol pentru Volskbank … care a crescut in profit in 2009 fata de 2008 … VB a crescut marja FIXA la creditele acordate inainte de criza cu o dobanda aiuristic de mica …

    • Comentariu scris de Cristian Orgonas
      Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:34 am

      Vala:
      1. este posibil, dar nu putem decat sa speculam pe tema asta, nu am date certe
      2. cred si eu ca o parte mai mica sau mai mare din provizioanele constituite de banci in 2009 se vor transforma in profit in 2010-2011, dar nu pot sa estimez cat.
      Am auzit si eu de cazul Volksbank.

      • Comentariu scris de AristotelCostel
        Publicat la data de 1.3.2010, ora 12:54 pm

        … deocamdata desprinzi concluzii sanatoase din statistici pentru… copii.

      • Comentariu scris de vala
        Publicat la data de 1.3.2010, ora 1:11 pm

        @ Khris

        1. eu am … externalizarile + esalonarile depasesc cu lejeritate profitul cumulat al sistemului bancar la 2009
        2. total provioane pe sistem la 2009 sunt vreo 3.5 mld euro … 75 % din ele au ipoteci in spate … valoarea de piata a acelor garantii o apreciez cam pe la 35 % la imobile si 10 % la terenuri … ergo … un miliard tot vor recupera bancile in urmatorii ani din executari … ( asta daca mai dau si ceva credite intre timp ca sa aiba lumea cu ce cumpara din executari )

        @ AC

        mie-mi place Khris .. cineva trebuie sa fie optimist in tara asta … ( in afara de boc )

      • Comentariu scris de AristotelCostel
        Publicat la data de 1.3.2010, ora 5:58 pm

        Moody’s a decis sa reduca perspectiva pentru sistemul bancar romanesc la “Negativ”.

        … a fost o decizie… grea… :)

      • Comentariu scris de vala
        Publicat la data de 1.3.2010, ora 6:44 pm

        @ AC

        evident ca a fost o decizie grea ( de cap ) … am postat in acest sens …

  5. Comentariu scris de roberto
    Publicat la data de 1.3.2010, ora 11:34 am

    Ma bucur ca in vreme de criza, cand majoritatea companiilor din .ro dau coltul sau isi asteapta sfarsitul, mai sunt si companii care “au profiturile afectate”.

Lasa un comentariu