Urmareste-ma pe Twitter!

Categorii

Blogroll

Arhiva

Averea populatiei sau cat de saraci suntem: comparatie Romania vs Bulgaria, Ungaria si Polonia

Ieri am publicat un articol in care faceam o comparatie intre averea romanilor si cea a americanilor si a englezilor iar concluzia mea a fost ca sa suntem mult mai saraci decat ar fi fost normal sa fim.

Atat pe blog cat si pe Hotnews, acest articol a fost foarte comentat, unii dintre cititori sustinand cu argumente faptul ca aceasta comparatie este cam fortata din moment ce averea populatiei se acumuleaza de-a lungul anilor ori istoria romanilor nu poate fi comparata cu cea a americanilor spre exemplu.

Revin astazi cu acest subiect, numai ca de data aceasta voi compara averea financiara a romanilor cu cea a vecinilor nostri bulgari, unguri si polonezi iar drept sursa voi folosi raportul CEE Households’ Wealth and Debt Monitor (Raportul de monitorizare a averii populatiei din Europa Centrala si de Est) pe care Unicredit il intocmeste in fiecare an. Priviti va rog tabelul de mai jos, ultima coloana este cea mai importanta (click pentru marire).

Conform acestui raport, averea financiara neta a fiecarui roman este egala cu ”uriasa” suma de €407, ceea ce la nivel national inseamna aproape €8Mld sau 7% din PIB. Averea financiara neta exclude valoarea proprietatilor detinute si se refera doar la activele pe care populatia le detine sub forma de: numerar, depozite la banci, actiuni la bursa, asigurari de viata, investitii in fonduri mutuale si de pensii. Din aceste detineri se scad datoriile si asa se ajunge la sumele ce reprezinta averea financiara neta.

Comparand cifra de €407 aferenta Romaniei cu averea neta a fiecarui bulgar (€909 respectiv 34% din PIB per capita) ungur (€3227, 38%) si polonez (€3156, 45%), vedem ca suntem de departe saracii Europei din moment ce si rusii detin o suma aproape dubla.

Cum se explica aceste diferente: (sumele de mai jos sunt aferente anului 2007).

  1. Fondurile mutuale: romanii stau deoparte de aceasta industrie avand in vedere ca au investit in fonduri doar €163M, in timp ce in Bulgaria totalul sumei se ridica la €507M, in Ungaria €9.4Mld iar in Polonia €30Mld. Se pare ca umbra FNI inca ii mai bantuie pe multi dintre romani. Notati faptul ca bulgarii au de trei ori mai multi bani investiti desi populatia este de trei ori mai mica.  
  2. Fondurile de pensii: in Romania anului 2007, fondurile de pensii totalizau doar €4M (pilonul II nu exista), suma nesemnificativa comparativ cu cele €1.2Mld cat reprezinta fondurile de pensii din Bulgaria in timp ce Ungaria si Polonia sunt mult in fata cu €11.1Mld respectiv €39Mld. Doar activele fondurilor de pensii reprezinta 18%, 35% si 33% din averea fiecarui cetatean bulgar, ungur sau polonez. 
  3. Depozitele populatiei la banci in 2007 totalizau €900/locuitor in Romania, €1300 in Bulgaria, €2500 in Ungaria si €2000 in Polonia. Dupa cum se poate observa, un bulgar detine la banci cu 40% mai mult decat un roman si asta in conditiile in care au un PIB per capita cu 25% mai mic decat al nostru.

In plus fata de cifrele mentionate mai sus, cred ca o parte din diferenta se poate explica si prin modul de calcul al averii financiare nete in sensul ca activele necotate nu sunt luate in considerare si cum la Bursa de Valori Bucuresti numarul societatlor cotate este mult mai mic comparativ cu celelalte tari, o parte din detinerile populatiei nu apar in statistici. In acest context, doar cotarea la bursa a Fondului Proprietatea ar putea creste averea financiara neta a romanilor cu 20-30%.

Oricum am interpreta insa datele, este evident ca mai avem mult de muncit pana sa ii ajungem macar pe unguri si polonezi. Nemtii sunt mult prea departe.

Recomand citirea in intregime a acestui raport, contine multe date extrem de interesante pentru cei pasionati de economie.

Articolul a fost publicat la data de 18.3.2009. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos. Tags: , , , , , .

19 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!

  1. Comentariu scris de taifun
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 9:44 am

    structura averii se poate schimba: de la nefinanciara la financiara si invers, acum noi avem mult pe imobiliare ca asta s-a mostenit
    dar o parte din aceste imobiliare se transforma in active financiare si atunci mai multi romani vor avea bani de investit si de pus la banci
    foarte misto articolele astea 2 despre averea romanilor

    ti-am preluat si eu articolul cu Averea romanilor la INFO pe TAVA de azi
    mai sunt si alte subiecte: economia mondiala revine, abuz incredibil al politiei romane
    http://taifuns.blogspot.com/2009/03/info-pe-tava-18032009.html

    khris> ai avut nr record de cititori ieri blog+hotnews :) super

  2. Comentariu scris de Averea populatiei sau cat de saraci suntem: comparatie Romania vs Bulgaria, Ungaria si Polonia : ZIARE STIRI ROMANESTI
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 10:13 am

    [...] Averea populatiei sau cat de saraci suntem: comparatie Romania vs Bulgaria, Ungaria si Polonia Marti am publicat un articol in care faceam o comparatie intre averea romanilor si cea a americanilor si a englezilor, iar concluzia mea a fost ca suntem mult mai saraci decat ar fi fost normal sa fim. Acum voi compara averea financiara a romanilor cu cea a vecinilor nostri bulgari, unguri si polonezi, iar drept sursa voi folosi raportul CEE Households’ Wealth and Debt Monitor pe care Unicredit il intocmeste in fiecare an, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.[...] [...]

  3. Comentariu scris de Khris
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 10:22 am

    @Taifun: pe Hotnews, articolul de ieri a avut un record de comentarii nu de cititori. La popularitate nu am putut concura cu Mihaela Radulescu :-)
    Merci de link

  4. Comentariu scris de alex
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 10:38 am

    Cat e averea nefinanciara a romanilor comparata cu cea a “vecinilor”? Stiu, o sa raspunzi ca variaza in functie de valoarea activelor- ceea ce e corect.

    Revenind la averea financiara, e o ILUZIE. Daca banii se devalorizeaza de 10 ori, ce conteaza ca ai 500 sau 1000 de EUR avere neta? Dar daca se devalorizeaza de 50 de ori?

    Cata vreme activele de orice fel se exprima in bani, iar banii au o valoare variabila (in timp si spatiu, vorba povestii) statisticile astea se pot modifica radical (tot in timp si spatiu) si romanii pot deveni mai bogati sau mai saraci fara sa miste un deget.

  5. Comentariu scris de Popescu
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 11:09 am

    UE cere Romaniei sa renunte la unele dintre cele 113 taxe. Finantele au gasit 484 de taxe si tarife care nu merg la buget. Pana pe 15 aprilie se va hotari cate taxe parafiscale vor fi anulate. Comisia europeana a identificat in Romania 113 taxe, cel mai mare numar din Uniunea Europeana, si a solicitat reducerea semnificativa a numarului acestora, a declarat ieri comisarul Leonard Orban. Strategia CE, de reducere semnificativa a acestor taxe si impozite al caror cost de colectare este de multe ori mai mare decat ceea ce aduce, are drept scopuri reducerea birocratiei si sustinerea mediului de afaceri, mai ales in actuala situatie de criza, informeaza Romania Libera.

  6. Comentariu scris de Autogreen
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 11:51 am

    Ma Cristiane, cum un roman sa aibe doar 407 euro avere??! tu nu te gandesti? tu ce salariu ai? cat costa proprietatile tale? cifrele astea sunt un fel de frectie. Pe baza la cifre de astea fanteziste si a calculelor pornite de la variabile false multe institutii financiare sunt in faliment. Tu stii ca bancherii nu depasesc in inteligenta un sculer-matriter, nu le cere prea multe. Un exemplu: Inainte de criza Islanda era (teoretic) de 5 ori mai bogata decat Romania. La momentul adevarului pescarii aia care mai faceau si o bisnita s-au dovedit a fi niste sarantoci (la propriu).

  7. Comentariu scris de roxana radu
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 11:52 am

    Cred ca articolul asta este mult mai aproape de realitate decat ala de ieri .
    Eu chiar ma miram ca in articolul de ieri nu ne-ai comparat cu japonezii sau cu chinezii , indienii , bosimanii si hotentotii . :P

  8. Comentariu scris de ecou
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 11:57 am

    @Popescu: Nu vad care e legatura dintre reducerea de taxe si articolul de mai sus. Decat daca se vrea o raza de speranta ca nu vom mai fi gatuiti de milioane de dari. Numai ca ceea ce nu spune nimeni e ca cele 484 de taxe care nu ajung la buget ajung totusi undeva: in asa-zisele autofinantari ale institutiilor care practica acele taxe, sau mai clar in rubrica de venituri din activitati proprii a bilantului si implicit a bugetului. Adica daca nu vor mai fi lasata sa aplice taxe proprii, institutiile vor cere mai multi bani de la bugetul statului, care stat va creste taxele “bune”, adica alea care ajung la buget. Si cum un leu ajuns in conturile institutiei inseamna inca 2 risipiti aiurea pe drum, nu prea am sperante ca lucrurile se vor imbunatati.

  9. Comentariu scris de roxana radu
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 12:08 pm

    @ Ecou , tocmai aceste autofinantari ale diverselor institutii constituie o piedica in calea dezvoltarii economice a Romaniei .
    Eu am lucrat de cand ma stiu in mediul privat ( aproape 16 ani ) si tot timpul m-am intrebat daca angajatii de la stat sunt asa buni , de ce nu trec in mediu privat sau de ce nu devin patroni ?
    Raspunsul este simplu : marea majoritate dintre angajatii din sectorul public sunt niste nulitati ajunsi in sectorul public printr-o intamplare fericita .

  10. Comentariu scris de Autogreen
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 12:13 pm

    Sorry, vb de averea financiara, chiar si aceasta e mai mare decat procenizeaza respectiva institutie.

  11. Comentariu scris de ionescu ion
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 12:27 pm

    1.Do you have any control on how purchasing power parity affects the numbers??

    2. The only conclusion you can draw based on your comparison exclusively on financial wealth is that Romanians apparently have much less financial wealth than their neighbours. Even then, you would need to correct the figures by the overall financial market volume-as you yourself point out it is smaller in Ro than in neighbouring countries..

    3. As previous readers already signaled, financial wealth is only a fraction of overall wealth so I don’t see how you could draw conclusions at an aggregate level.

    Best,

  12. Comentariu scris de Concediaza-ti seful!
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 12:37 pm

    te-ai gandit bine sa ne compari cu cei mai apropiati de noi

    dar chiar si fara statistici, ajunge sa faci cateva calatorii in Ungaria sau Polonia, ca sa iti dai seama ca o duc mai bine ca noi

    succes :)

  13. Comentariu scris de curios
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 12:42 pm

    Sunteti siguri ca au fost numarati toti banii romanilor??

    chiar si cei depusi in Switzerland??

  14. Comentariu scris de moneymanagement
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 1:23 pm

    Problema cea mai mare cand discutam de cifre macroeconomice este ca insumam extreme si facem medii. Sunt f multi cei cu averi negative si putin cei cu 6 zerouri. Bineinteles, nu am tinut cont de bani din zonele gri.

  15. Comentariu scris de alex
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 1:34 pm

    @curios: Patriciu a evaluat averile romanilor din Elvetia la 12 mld de EUR. Cam 570 de EUR pe cap de locuitor. Cu banii astia deja intrecem Bulgaria :D

  16. Comentariu scris de Stefan.A
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 2:48 pm

    Realitatea este cruda ! Sintem saracii UE si multi mai cred inca ca ne aflam undeva la media statisticilor ! Efectul de baza a saraciei = corupte sii demagogie ! Adica democratie “originala “. Regula general valabila in toate tarile sarace .
    Va felicit pentru rapiditatea cu care a fost facut aceasta analiza !
    Inevitabil , o alta groasa problema, demna de studiat, cum am reusit in doar 20 de ani sa avem milionari sau miliardari care nu au in spate nici o activitate industriala privata ! Doar analizind cauzele si efectele se pot gasii solutii ! In rest, numai bine si continuati asa !

  17. Comentariu scris de hash
    Publicat la data de 18.3.2009, ora 3:21 pm

    @Autogreen – in calculul acelei “averi medii” intra toata populatia. Inclusiv cei peste 50% din mediul rural (unde valoarea proprietarilor este neglijabila, veniturile in bani sunt foarte mici si economiile aproape inexistente). Inclusiv milioanele de romani care traiesc in orase mici, unde situatia e apropiata de cea a celor care locuiesc in mediul rural.

    La nivel national, cele cateva sute de mii de familii cu venituri si economii comparabile cu cele ale cetateanului mediu din UE se regasesc aproape exclusiv in Bucuresti si inca cateva orase mari. La o familie cu venituri de nivel mediu UE corespund inca 3-4 sau mai multe care se situeaza undeva la pragul saraciei.

  18. Comentariu scris de detzu
    Publicat la data de 19.3.2009, ora 2:07 am

    In america ar iesi toti oamenii sub 0 , asta e culmea , nu e om care sa nu aiba zeci sau sute de mii de dolari credit :) si cum valoarea caselor si a masinilor nu se adauga ar fi in gaura rau :)

  19. Comentariu scris de Cat de scumpa este mancarea in Romania si cat de viciosi suntem | khris.ro
    Publicat la data de 23.3.2009, ora 9:02 am

    [...] alte cuvinte, desi suntem saracii UE, preturile la alimente sunt printre cele mai mari din Europa. Trebuie spus ca in nici o alta tara [...]

Lasa un comentariu