Cele $2000 de miliarde care au dezamagit investitorii
11.2.2009 
Cristian Orgonas 
Categoria: Ieri, Senatul SUA a aprobat planul de relansare economica in valoare de $838 miliarde iar Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a dezvaluit cateva detalii legate de planul de salvare a sistemului bancar, plan care va avea o valoarea de pana la 2.000 de miliarde de dolari.
In ciuda acestor vesti, bursa s-a prabusit iar pretul petrolului a scazut cu 4% ceea ce inseamna ca investitorii nu au fost deloc convinsi ca lucrurile vor evolua in directia dorita de Administratia americana si ca atare, incearca acum sa scape de actiuni cat mai repede.
Indicele Dow Jones a pierdut 4.6%, S&P 500 a scazut cu 4.9% iar dintre companii, cele mai afectate au fost bancile, Bank of America si Citigroup inregistrand scaderi de -19% respectiv -15%.
In plus, scaderea pretului la petrol indica o posibila reducere a consumului, deci o continuare a trendului negativ pe care economia s-a incadrat incepand cu luna decembrie 2007.
Planul aprobat de Senat cuprinde practic masurile pe care le-am mentionat aici, insa am sa va dau cateva detalii legate de modul in care Guvernul SUA va cheltui impresionanta suma de 2000 de miliarde de dolari pentru a salva sistemul bancar si a debloca creditarea.
Acest plan are trei componente majore:
-
FED, Federal Deposit Insurance Corp si Trezoreria in colaborare cu mediul privat, vor crea un fond cu o valoare initiala de $500 de miliarde (suma poate urca pana la $1000 de miliarde) prin intermediul caruia vor cumpara activele toxice aflate acum in bilanturile bancilor. Pretul acestor active va fi decis de catre investitorii privati insa este neclar modul in care se va determina aceasta valoare;
-
Toate marile banci americane vor fi supuse unor teste de stres, prin intermediul carora trebuie sa demonstreze ca pot supravietui unei inratuatiri a situatiei economice iar cele care trec acest test, vor primi ajutor guvernamental. Bancile vor emite obligatiuni care vor fi cumparate de stat, existand posibilitatea convertirii lor in actiuni. In schimbul acestui ajutor, bancile vor avea unele restrictii in ceea ce priveste salariile Managementului, dividendele si politica de achizitii;
-
Prin intermediul programului TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility) statul va facilita acordarea de credite cu o suma totala de pana la $1000 de miliarde, in special persoanelor fizice si intreprinderilor mici si mijlocii in scopul impulsionarii consumului si reluarii creditarii.
Desi sumele vehiculate sunt imense, investitorii au fost dezamagiti de lipsa detaliilor legate de programul conceput de catre Timothy Geithner, program care nu aduce practic nici o noutate in ceea ce priveste cea mai importanta problema existenta in economia americana in acest monent – activele toxice: inca nu am aflat cum vor fi evaluate si cine vor fi investitorii privati care le vor cumpara.
Din punctul meu de vedere, lucrurile incep sa devina cu adevarat serioase pentru ca nu poti cheltui mii de miliarde de dolari din banii publici fara ca acest lucru sa nu genereze dezechilibre majore in economie iar daca investitorii au reactionat negativ la planul de salvare al sistemului bancar propus de Guvern – sa nu uitam, piata are intotdeauna dreptate – inseamna ori ca cele $2000 de miliarde nu vor fi suficiente pentru a acoperi daunele generate de criza, ori ca autoritatile nu sunt inca in stare sa prezinte un program coerent prin care sa convinga pietele financiare ca problema este sub control.
Daca prima ipoteza este de-a dreptul apocaliptica, cea de-a doua mai pastreaza unele sperante.
Am 33 de ani, locuiesc in Timisoara si sunt de formatie economist.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 7:52 am
Frectii
Publicat la data de 11.2.2009, ora 9:09 am
O a treia varianta ar fi aceea ca jocul asta ne depaseste cu mult, si, ca atare, vorba celui de sus, o ‘frecam’ si noi pe margine cu presupunerile.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 10:03 am
@Cezar: sumele sunt atat de mari incat s-ar putea sa ai dreptate. Dar reactia pietelor financiare la planul propus de Trezorerie ne poate oferi cateva indicii legate de oportunitatea masurilor pe care planul le contine.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 10:41 am
Banca centrala poate decide oricand extinderea masei monetare – banii de hartie pe care ii produce nu costa nimic. Statul salveaza bancile de la faliment pentru ca nu are nimic de pierdut; insa, dupa cum stim, falimentul este expresia economiei de piata, cu ajutorul falimentului resursele ajung in proprietatea celor care pot sa le administreze mai bine; daca statul cumpara activele toxice ale companiilor cu probleme, companiile respective sunt protejate de faliment… Statul si Banca Centrala sunt parintii risispitori ai copiilor risipitori, solutiile pe care ei le propun sunt solutii pe termen scurt, ei produc non-valoare – bani de hartie , atat!
Publicat la data de 11.2.2009, ora 10:55 am
O greseala de interpretare: investitorii nu au vandut pe motiv ca au fost foarte dezamagiti ci pe fondul unei vechi zicale ‘buy the rumour, sell the news’. Ca sa intaresc ce spun iti sugerez sa vezi cresterile de saptamana trecuta + ,ca bonus, miscarea de dupa votarea plaunui Paulson din toamna, dupa ce mai inainte fusese refuzat: desi a fost votat in cele din urma, piata a scazut tot pe fondul cliseului buy the rumour sell the news.
E putin cam naiv sa interpretezi raspunsul investitorilor pe o reactie de moment a pietei, imediat dupa publicarea unui anunt, cand oricum ‘smart money’ erau deja pozitionati.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 10:55 am
[...] plan care va avea o valoarea de pana la 2.000 de miliarde de dolari, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau. Citeste mai [...]
Publicat la data de 11.2.2009, ora 11:00 am
Foarte interesant si bine fundamentat articolul si pentru ca nu am timp suficient
sa ma informez , intotdeauna citesc cu interes tot ce scrii.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 11:08 am
@Anca: cred ca Administratia SUA a ales raul cel mai mic: faliment vs ajutor de stat. Economia oricum pierde, dar daca statul nu ajuta este foarte posibil sa vedem din nou lumea stand la coada pentru o bucata de paine, iar asta ar fi de conceput in America secolului XXI
@ Livermore: stiu la ce te referi insa problema este ca nu am avut nici o stire. Toata lumea stia de planul Trezoreriei, dar investitorii asteptau ca ieri sa afle noutati legate in primul rand de modul in care se va stabili pretul activelor toxice si cum va functiona parteneriatul public-privat. Dar nu au aflat nimic si prin urmare au fost dezamagiti. Asta a fost cauza scaderilor de ieri.
@Lidia: multumesc pentru aprecieri.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 11:37 am
Crezi tu ca a ales raul cel mai mic? De ce sa ii tina statul sub aripa sa protectoare pe cei care au gresit? Daca stii ca orice ai face statul te salveaza si pierderile cauzate de tine vor fi nationalizate, ai tendinta sa te comporti nesabuit.; Costa mult prea mult sa faci o companie in stare de faliment sa mearga. Din nefericire acestii $2000 de miliarde nu salveaza economie, si ce investitor doreste sa actioneze pe o piata instabila? Cat a mers a mers… acum ei stiu ca nu mai merge si ca trebuie sa astepte o stabilizare a economiei, iar pomparea banilor in economie adanceste dezechilibrele, sub nici o forma nu aduce o stabilizare a economiei.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 12:50 pm
@Anca: confuzia vine din retorica generala. De obicei se spune ca ajutam unele institutieii pana cand economia isi revine. E ca si cum economia ar fi o entitate ciudata care exista in afara acelor institutii si apoi cand “ea” isi revine, le bagam si pe ele in ea. De aici si toata confuzia multora.
Cei care zic ca se alege raul cel mai mic cad in capcana povestii cu fereastra sparta. Cand se sparge o fereastra, se considera ca nu o pierdere chiar asa mare fiindca uite, se genereaza consum pentru geamgiu care la randul sau va genera consum pentru altcineva. Ceea ce nu se vede este ca banii pentru repararea geamului puteau sa se duca pe un costum de haine si pagubasul ar fi fost castigat, nu ar fi platit de douia ori pentru acelasi lucru.
La o scara mai mare, acesti bani care se duc in afaceri falimentare ar fi putut sa se duca catre afaceri sanatoase si care abia acuma, cand s-a spart bula, ar fi avut parte de atentia cuvenita din partea investitorilor. In schimb rutarea capitalului catre gauri negre nu face altceva decat sa adanceasca problema, privand acea economie care ar trebui sa isi revina de resurse utile.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 2:33 pm
faza e ca daca unul ca mine, care are in spate doar cateva carti scrise de niste economisti (e drept, mari, si cartile, si economistii) isi da seama ca nu e in regula cu finantarile astea, ca nu poti produce bani din nimic, ca nu poti salva de la faliment pentru ca instaurezi un comportament economic deviant, ca nu poti consuma daca nu produci, inseamna ca, pur si simplu, comportamentele decidentilor politic si economic sunt sub orice critica. iar acest comportament este pur si simplu o combinatie de prostie, interes si orbire cauzata de putere.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 2:39 pm
a, khris, citeam ca 335 milioane dolari se dau pentru prezervative, iar alte sume se dau pentru studierea vulcanilor etc. asta e foarte bine, pana la urma, dar nu inteleg care-i legatura cu criza. ideea e ca, la nivel politic, ideal vorbind, se pot lua doar cele mai bune decizii politice, dar nu economice. iar tu cand aloci sume imense, pe care nu le ai, deciziile tale, ca om politic, vor viza interesul politic, si nu economic. din aceasta cauza, din punct de vedere economic, orice ajutor de stat e apriori rau.
Publicat la data de 11.2.2009, ora 3:07 pm
Problema consta in faptul ca deciziile privind economie sunt luate de catre politicieni, nu de catre economisti; de cate ori nu au fost invitati in diverse emisiuni politicieni care se scuzau “ca nu prea se pricep la economie”? Ce asteptari sa mai avem in acest caz? Solutiile lor sunt de cele mai multe ori populiste si au ca scop unic atragerea voturilor…
Publicat la data de 11.2.2009, ora 9:45 pm
Pana acum observatia lui Livermore mi se pare cea mai relevanta. Actiunile “investitorilor” de pe piata petrolului (citata in articol) ar trebui interpretate tinand cont ca 80% dintre “investitiile” de acolo sunt specula pura. Mai multe investigatii guvernamentale ale exploziei pretului barilului din 2008 au aratat asta. Ultima investigatie a aratat chiar ca o singura firma elvetiana era responsabila pentru 11% dintre toate tranzactiile cu petrol la bursa din New York. Acea companie impreuna cu alte cateva surate aveau un procent mai mult decat suficient din totalul tranzactiilor ca sa faca practic tot ce vroiau cu preturile. Si s-a vazut ce au facut. Ar trebui sa ma ingrijoreze ca de-alde astia 80% “investitori” speculeaza mai putin ca inainte?!
Publicat la data de 12.2.2009, ora 10:17 am
@Anca: cei care vor plati nu sunt aceeasi cu cei care au gresit. O gramada de CEO, CFO si alti top manageri au castigat sute de milioane din bonusuri iar acum isi cer scuze (cum a facut seful RBS) si se pensioneaza. Obama trebuie sa faca ceva pentru a ajuta americanul de rand.
@Orfeu: daca ai o fereastra sparta ori o repari, ori o lasai asa. Sistemul bancar este in colaps, iar asta este o realitate. Poti pierde luni intregi discutand despre cine a fost de vina dar asta nu ar ajuta la nimic.
@Vali: a fost scandal pe tema banilor alocati cercetarii vulcanologice
Obama a fost ales pentru ca a promis sa faca ceva iar faptul ca o parte din fonduri vor merge inevitabil la clientela politica nu ar trebui sa ne mire, peste tot este asa.
@Hapciu: nici speculatia pe petrol nu mai este ceea ce a fost in urma cu un an. Multe fonduri de hedging au pierdut miliarde iar acum ponderea speculatorilor in total tranzactii probabil ca a scazut semnificativ.
Publicat la data de 13.2.2009, ora 6:51 pm
In mod normal sint adeptul unei perspective ultra-liberale, fiecare pentru el, ai gresit platesti, statul sa se ocupe doar de politie, spitale publice, ceva strazi, politica externa si parada militara de ziua patriei.
M’am surprins insa fiind ceva mai socialist de cind cu criza asta, ma sperie efectul ei potential asupra maselor si, inevitabil, asupra mea daca masele o iau razna.
Dar nu pot sa scap de intrebarea aia: cum ar fi fost daca nu ar fi facut nimic?