Nici o noutate, criza se confirma.
Astazi am aflat ceea ce banuiam de mult: cea mai mare economie mondiala o duce prost, PIB-ul SUA scazand in ultimul trimestru al anului trecut cu o rata anualizata de 3.8%, cea mai semnificativa scadere din 1982 incoace.
Spre surpriza tuturor, aceasta scadere reprezinta o veste buna, asteptarile pietei fiind de -5.5% insa scaderea a fost atenuata de productia realizata pe stoc altfel PIB-ul s-ar fi contractat cu 5.1%, oricum sub asteptarile analistilor. Per total, economia SUA a crescut cu 1.3% anul trecut, cresterea din primele doua trimestre compensand scaderea din a doua parte a anului.
Consumul, care contribuie cu aproximativ 65% la formarea PIB, a scazut cu o rata anuala de 3.5% si asta dupa ce in trimestrul anterior a mai pierdut 3.8%, fiind prima scadere trimestriala consecutiva mai mare de 3% de dupa 1947.
Aceste cifre, la care se adauga cele 2.6 milioane de locuri de munca pierdute in anul trecut, pun o presiune foarte mare pe Obama iar toate sperantele se pun acum in planul sau de redresare a economiei in valoare de peste 800 de miliarde de dolari, plan care mai trebuie aprobat de Senatul SUA pentru a putea fi pus in aplicare.
Asteptam cu interes datele INSSE legate de evolutia PIB-ului Romaniei in ultimul trimestru al anului trecut.


30.1.2009
Cristian Orgonas
Categoria: 

Am 33 de ani, locuiesc in Timisoara si sunt de formatie economist.
Publicat la data de 30.1.2009, ora 7:25 pm
nu-s economist, dar, din cate tin minte, sua au mai avut un plan anticriza in care au bagat 700 de miliarde de dolari. s-a vazut vreun efect pozitiv? cu alte cuvinte, pomparea de bani (apropo, statul de unde-i are?) merita sau face situatia si mai rea, prin marirea datoriei publice, de exemplu?
Publicat la data de 30.1.2009, ora 7:35 pm
@Vali: o sa scriu un articol pe tema asta la probabil marti. Problema americanilor este ca au un plan anticriza al carui rezultate le vom vedea peste 9-12 luni, in timp ce vestile negative abia au inceput sa vina.
Publicat la data de 31.1.2009, ora 12:01 am
Bogatia consta in bunuri si servicii. Hartiile sau bitii simbolizeaza valoarea lor.
Asadar, orice efort bugetar pentru preluarea de toxic assets / sprijinirea bancilor de catre guverne, doar o sa transfere avere, bogatie de la populatie catre institutiile ce detin aceste active neperformante. De fapt o sa transfere saracie de la banci la populatie.
In ce fel au ajuns cele 700 bln la banci? Ca imprumuturi? Degeaba? Statul a subscris si varsat capital in aceste banci si a devenit actionar?